136835 – 19052015 – Presedintele Klaus Iohannis va cere Curții Constituționale să se pronunțe în legătură cu constituționalitatea modificării Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice, întrucât, în opinia sa, folosește un subterfugiu pentru a reglementa problema incompatibilităţii aleșilor locali, deși acest act normativ nu se referă la acest lucru.
Totodată, șeful statului a făcut precizări cu privire la Codul Silvic, dezaprobând faptul că „păreri politice diferite să ducă la aluzii că se face trafic de influență la președinție”, cu trimitere la recentele declarații ale prim-ministrului.
“Pentru a preveni neintelegeri sau interpretari eronate, am decis ca atunci cand ajung la mine spre promulgare legi importante sau legi care au dus la discutii ample in spatiul public, sa fac declaratii legate de promulgarea sau nepromulgarea unor acte normative. Vreau sa ma refer la trei chestiuni. In prima parte voi face aprecieri la un pachet de trei legi – legea finantarii partidelor politice, legea care reglementeaza partidele politice si campaniilor electorale si legea alesilor locali. Imediat voi face precizari cu privire la acte normative care nu au ajuns inca la mine, in speta intentiile de modificare la Codul Penal si de Procedura Penala. Revenind la primele trei legi, toate au facut parte din consultarile pe care le-am avut cu partidele politice. Este foarte important ca modificarile legilor partidelor si campaniilor sa duca la o imbunatatire a performantei. Aceste trei legi au fost promulgate, nu sunt legi perfecte. Fiecare in parte reprezinta un progres intr-o directie buna. Toate trei legile au fost promulgate pentru ca le consider un castig in aceasta etapa. Legea finantarii partidelor si campaniilor a fost retrimisa in Parlament pentru ca forma nu a fost una pe care am gasit-o satisfacatoare. Legea referitoare la partide politice contine cateva modificari, cea mai importanta este cea care se refera la numarul de fondatori, un numar mic – trei persoane. Se introduce prima data in legislatia romaneasca notiunea de partid local, lucru pe care il consider bun. Consider ca modificarile sunt de substanta, sunt benefice, si din acest motiv am promulgat legea. O sesizare care a venit din partea societatii civile, care a fost de parere ca sunt limitative sau restrictive parerile la declararea unor partide. Un partid nu poate fi radiat administrativ, ci numai prin hotarare judecatoreasca. Legea pentru alegerea autoritatilor locale – aceasta lege este un progres bun fata de vechea forma a legislatiei. Consider ca aceasta schimbare este una binevenita. In ansamblu, sunt de parere ca legea reprezinta un progres si am promulgat-o. In a doua parte, vreau sa ma refer pe scurt la propusa modificare a Legii serviciilor comunitare de utilitati publice. Modificarea a fost tratata in spatiul public ca o interventie pentru schimbarea reglementarilor in incompatibilitatea alesilor locali. Aceasta shimbare se refera in esenta la faptul ca primarul si presedintele CJ pot fi membri in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA), cand e vorba de o societate in mana publica, care se ocupa cu utilitati publice. Aceasta chestiune a fost vehiculata pe larg si in campania electorala si chiar si subsemnatul am avut o speta discutabila cu ANI, care a transat chestiunea si a precizat ca nu am fost la niciun moment in incompatibilitate. Aceasta lege a ajuns a doua oara la promulgare. Am serioase dubii in ce priveste constitutionalitatea acestui act normativ, drept pentru care am formulat o adresa catre CCR si voi solicita verificarea constitutionalitatii acestui act normativ. In esenta, trebuie sa lamuresc un pic fondul problemei. Acest act normativ vrea sa rezolve o parte din problema, folosind un subterfugiu. Aceasta lege care mi-a fost trimisa spre promulgare prevede derogari de la Legea administratiei publice locale. Daca este asa, si legea de derogare trebuie tratata ca o lege organica. Ori, parcursul prin Parlament nu a fost de asa natura. Iata, deci, si o problema de forma. Voi trimite actul normativ spre analiza CCR”, a declarat presedintele.
“Nu pot sa nu ma refer la modificarile posibile la Codul Penal si de Procedura Penala. Nu sunt de acord cu astfel de modificari. Codurile sunt acte normative noi si trebuie sa fie lasate sa functionze un timp, pentru a vedea in mod obiectiv daca este nevoie de modificari. Nu pot sa accept ca parlamentarii sa faca modificari in interesul lor propriu. Daca vor ajunge la promulgare, nu vor fi promulgate”, a mai spus seful statului. – PROMPT MEDIA