Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: PNL vrea să discute cu UDMR pe textul moţiunii de cenzură

Bucureşti: PNL vrea să discute cu UDMR pe textul moţiunii de cenzură

DISTRIBUIȚI

136987 – 25052015 –Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu speră că „UDMR va avea disponibilitatea de a discuta pe textul moţiunii de cenzură în câteva zile, când acesta va fi finalizat”. Deputatul a precizat că „va conta foarte mult textul, vor conta foarte mult argumentele şi planurile de viitor”, potrivit RFI Romania.

Deputatul UDMR, Marton Arpad, a declarat sâmbătă la RFI că formaţiunea sa ar fi trebuit consultată de PNL înaintea anunţării datei şi temei moţiunii de cenzură.

Liberalul Mihai Voicu a dat asigurări că vor avea loc consultări, însă pe textul moţiunii: „Nu doresc să comentez de pe acum poziţia UDMR, pentru că în general şi sper că aşa vom proceda şi de data aceasta, procedurile de consultare între grupurile din opoziţie în situaţia iniţierii unei moţiuni de cenzură se fac de obicei pe marginea unui text, pe marginea unei moţiuni concrete şi sper că cei de la UDMR vor avea disponibilitatea de a discuta pe text în câteva zile, atunci când acesta va fi finalizat”.

Întrebat cum vor convinge liberalii UDMR să susţină moţiunea de cenzură, Mihai Voicu a spus: „Va conta foarte mult textul, vor conta foarte mult argumentele şi planurile de viitor şi de aceea sunt rezervat în a face acum o discuţie foarte concretă cu privire la relaţia cu UDMR sau poziţia UDMR faţă de această moţiune”.

Mihai Voicu a afirmat că deocamdată nu există un sprijin parlamentar pentru moţiunea de cenzură: „Noi sperăm ca sprijinul parlamentar să se strângă în jurul acestei teme generoase, aşa cum în urmă cu câteva zile, din opoziţie, Partidul Naţional Liberal a reuşit să strângă o majoritate în jurul dublării alocaţiei pentru copii, sperăm că o temă la fel de importantă va putea atrage sprijin parlamentar. Vreau să fac o precizare, nu ne referim aici la racolare de parlamentari sau la înscrieri de parlamentari în Partidul Naţional Liberal, nu aceasta este abordarea, ci sprijin pentru un act constituţional, care este moţiunea de cenzură, prin vot, desigur”.

PNL a anunţat sâmbătă că va depune pe data de 5 iunie o moţiune de cenzură pe tema votului prin corespondenţă. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.