Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Liviu Dragnea: „Pentru partid nu va fi uşor”

Bucureşti: Liviu Dragnea: „Pentru partid nu va fi uşor”

DISTRIBUIȚI

136807 – 18052015 – Liviu Dragnea a afirmat ca a primit sute de telefoane si mesaje de sustinere din partea colegilor, dupa condamnarea in dosarul Referendumului, iar plecarea sa din fruntea partidului va pune PSD intr-o situatie dificila.

„Pentru partid nu va fi usor. Nu e mare problema ca am plecat din Guvern. Trebuie sa recunosc ca de vineri majoritatea, cred ca toate organizatiile judetene au trimis solicitari, comunicate, dincolo de telefoane, ca maine (luni – n. r.) sa nu demisionez din functie”, a declarat Dragnea, la Antena 3.

El a mentionat ca demisia sa din functia de presedinte executiv al PSD „pune partidul intr-o situatie dificila”.

„Imi pun mandatul pe masa conducerii. Vom discuta si daca vom gasi impreuna un mod prin care pot ajuta partidul, pentru ca asta mi se cere”, a mai declarat Dragnea, precizand ca in weekend a avut discutii mai lungi cu Victor Ponta.

„Obiectivul nu a fost sa ocup o functie anume, ci printr-o functie guvernamentala sau politica sa imi pot aduce contributia la mai bine, in administratia guvernamentala, administratia locala, in politica, dar se pare ca lucrul asta deranjeaza sau a deranjat, cred, si am ajuns la o asemenea sentinta care cred ca da o lovitura crunta democratiei”, a continuat Dragnea.

Anterior, Dragnea a spus ca el considera condamnarea sa in dosarul Referendumului „o mare nedreptate” si se declara nevinovat.

„Simt o mare nedreptate. De asemenea, am doua regrete uriase, nu am spus-o pana acum. Fratele meu a murit din cauza acestui dosar. Familia mea este aproape distrusa. Am trecut peste asta. Nu sunt vinovat”, a declarat Dragnea.

Liviu Dragnea a fost condamnat, vineri dimineata, la un an de inchisoare cu suspendare si un termen de incercare de 3 ani, in dosarul Referendumului din 2012.

Dragnea este acuzat de DNA ca, in calitate de secretar general al PSD, cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012 pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala necuvenite pentru PSD, anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale.

Sentinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu este definitiva, putand fi contestata.

Ulterior, Dragnea a anuntat ca a demisionat din postul de ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, iar luni, in sedinta Biroului Permanent al PSD, isi va depune mandatul de presedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instantei de a-l condamna in dosarul Referendumul. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.