136902 – 21052015 – În intervalul 11 martie – 19 mai 2015, Ministerul Educaţiei a organizat concursurile pentru ocuparea posturilor de inspectori şcolari generali, inspectori şcolari generali adjuncţi şi directori ai caselor corpului didactic, primele după 2008. La examene s-au înscris 207 candidaţi, din care 80 au fost admişi. În urma concursurilor, în 21 de judeţe există inspectori şcolari generali cu contract de management, în 20 de judeţe au fost declaraţi admişi 28 de candidaţi pentru posturile de inspectori generali adjuncţi, iar pentru posturile de directori ai CCD au fost declaraţi admişi 31 de candidaţi.
Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Tulcea şi Sălaj au echipe manageriale complete, în timp ce în judeţele Arad, Bacău, Harghita, Olt şi Vaslui, unde niciun candidat nu a reuşit să promoveze concursul.
Concursurile pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct şi director al Casei Corpului Didactic s-au desfăşurat în deplină transparenţă şi legalitate, apreciază Ministerul Educației, care arată că la examene au participat ca observatory și reprezentanți ai sinducatelor din învățământ și reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar
Concursurile pentru funcţiile de inspectori şcolari se vor desfăşura între 20 mai și 7 iunie. – PROMPT MEDIA