136881 – 20052015 – Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, este audiat miercuri la DNA, informează B1 TV. El este cercetat penal pentru complicitate la șantaj în dosarul lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, care a fost și el audiat marți la DNA.
„În perioada decembrie 2014 – martie 2015, inculpatul Lucinschi Sergiu, beneficiind de complicitatea altor persoane, a exercitat asupra unui om de afaceri acțiuni de constrângere, pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4.000.000 euro, nedatorată de acesta din urmă, în vederea retragerii unei plângeri penale formulate la DIICOT pentru mai multe infracțiuni (printre care și gestiune frauduloasă)”, potrivit DNA.
Procurorii susțin că Lucinschi i-a promis omului de afaceri că va depune diligențele necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor într-o infracțiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.
Radu Pricop se află sub control judiciar pentru 60 de zile, din 3 aprilie a. c..
„Inculpatul Pricop Radu Petru a uzat de calitatea de avocat în săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, rezultând că, deși inițial a oferit personal inculpatului Lucinschi Sergiu „consultanță juridică” conținând elemente contrare legii, ulterior, pentru a masca participația la săvârșirea infracțiunii, a procedat la interpunerea, în relația cu inculpatul Lucinschi Sergiu a altor persoane, pentru a disipa eventuala răspundere penală, transmițând prin intermediul acestora, lui Lucinschi Sergiu, informațiile necesare obținerii sumei de bani necuvenite”, se arată într-un comunicat al DNA. – PROMPT MEDIA