Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: General Electric, interesat de investițiile în România

București: General Electric, interesat de investițiile în România

DISTRIBUIȚI

136656 – 11052015  – Preşedintele #General Electric, #Jeffrey Immelt, s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute într-o vizită la Bucureşti, în cadrul căreia s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta şi cu şefii unora dintre cele mai mari companii locale din energie.

Jeff Immelt este unul din cei mai influenţi executivi americani, parte a puterii politice şi economice a Statelor Unite. Vizita sa semnalează interesul strategic al SUA pentru România, privită acum ca o sursă de securitate energetică în regiune.

Este pentru prima dată când Immelt vizitează România şi, de altfel, niciun alt şef al GE în funcţie nu a mai fost la Bucureşti. Singurul executiv al companiei americane care a venit în Capitală a fost Jack Welch, predecesorul lui Immelt la conducerea companiei, însă după ce ieşise la pensie.

Programul a inclus o trecere în revistă a companiilor deţinute de #General Electric în România, care generează anual afaceri de peste 100 milioane de dolari. La nivel global, GE are afaceri de 148 miliarde de dolari.

Jeff Immelt a participat la o masă rotundă organizată de Camera de Comerţ Româno-Americană (AmCham), la care au participat şi şefii regionali ai companiei: Peter Stracar, CEO pe Europa Centrală şi de Est, Cristian Colţeanu, preşedinte şi CEO pentru România, Bulgaria şi Moldova, şi Gaetano Massara, CEO pentru Europa de Sud-Est.

Alături de aceştia, la masa rotundă dintr-o sală a Palatului Parlamentului s-au aşezat reprezentanţi ai instituţiilor de stat şi ai companiilor energetice, printre care Emil Calotă, vicepreşedinte al Autorităţii de Reglementare în Energie (ANRE), Toni Teau, directorul general al Transelectrica, Petru Văduva, directorul general al Transgaz, Doina Vornicu, director de operaţiuni la CEZ, Dante Stein, consilier al primului-ministru, şi deputatul Iulian Iancu, preşedintele comisiei de industrii şi servicii.

”Când lucrezi într-o companie de talia GE, multe sarcini trebuie delegate, însă niciodată investiţiile globale, fiindcă sunt un adevărat simbol al companiei noastre. Prin urmare, prezenţa mea astăzi, aici, nu e un semn îngrijorător, este un lucru bun, fiindcă îmi permite să văd, împreună cu echipa, ce înseamnă a investi în România“, a declarat Immelt în cadrul întrevederii, anunță Ziarul Financiar.

Într-o alocuţiune, şeful GE a vorbit despre transformarea companiei dintr-una care în anii 1980 îşi derula 80% din afaceri în Statele Unite într-o entitate cu afaceri globale, în care 70% din business vin din afara ţării de origine. Jeff Immelt a evocat şi provocările politicii energetice, în special necesitatea echilibrului între costuri scăzute, protecţia mediului, securitate şi nevoia de a crea locuri de muncă.

”La începutul săptămânii am participat la o serie de reuniuni la Bruxelles, unde a fost discutată ideea unei pieţe energetice europene unice, o viziune cu adevărat măreaţă dar dificil de realizat. Însă ideea creării unei structuri regionale, care să includă patru sau cinci ţări unite în jurul României ar fi o viziune mai practică şi deja pusă în mişcare. Cred, prin urmare, că vor exista subsegmente ale unei strategii energetice europene care vor evolua în timp. Iată un lucru la care trebuie să ne gândim“, a spus Immelt. Şeful GE a încheiat prin a-şi exprima speranţa că România va fi următoarea destinaţie de investiţii pentru companie, după Ungaria şi Polonia.

Însă gigantul american, a cărui istorie se întinde pe mai mult de 100 de ani, are deja o prezenţă pe piaţa locală încă din epoca comunistă. #General Electric a început să facă afaceri în România în 1984, compania americană livrând turbogeneratoarele pentru Unitatea 1 şi, mai târziu, Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă. În 2002, grupul american a intrat într-un parteneriat cu compania românească Turbomecanica pentru a produce la Bucureşti componente de avioane. Din 2007, Unison Engine Components, fabrica din cartierul Militari care produce camere de ardere pentru motoare de aeronave, este deţinută integral de GE. În 2013, ultimul an pentru care sunt date disponibile, fabrica raportase o cifră de afaceri de 110,5 milioane de lei şi profit net de 12 milioane de lei.

GE mai deţine fabrica de sonde petroliere Lufkin, lângă Ploieşti, cumpă­rată în 2013 alături de toate operaţiunile companiei texane într-o tranzacţie de 3,3 miliarde de dolari. Deschisă în prima jumătate a anului 2013, după o investiţie de 140 milioane de dolari, din care 28 milioane de dolari au fost ajutor de stat din partea României, fabrica era singura unitate de producţie de utilaj petrolier din Europa.

GE a mai furnizat cele peste 200 de turbine eoliene pentru parcul eolian de 600 MW Fântânele-Cogealac, deţinut de grupul ceh CEZ, dar şi turbogeneratorul pentru termocentrala de 860 MW a OMV Petrom de la Brazi.

În scurt timp, în portofoliul GE vor fi integrate şi afacerile din energie ale companiei franceze Alstom, în urma unei tranzacţii anunţate anul trecut prin care GE va plăti 12 miliarde de euro pentru businessul de producţie de turbogeneratoare şi servicii energetice al francezilor. În România, Alstom este unul dintre principalii contractori pentru termocentralele pe cărbune, în special Complexul Energetic Oltenia. În schimb, businessul de infrastructură şi transport, care în România este cel mai vizibil reprezentat de contractul multianual al Alstom pentru mentenanţa metroului din Bucureşti, va rămâne în mâinile francezilor.  – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.