137046 – 27052015 – Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaților a dezbătut marţi proiectul Cărții verzi – Crearea unei uniuni a piețelor de capital, COM(2015) 63, la dezbatere fiind invitați reprezentanți de la Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, Banca Națională a României și Asociația Română a Băncilor.
Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, a subliniat că România este caracterizată de o piaţă de capital mică, cu un număr redus de companii listate şi cu o valoare relativ redusă a tranzacțiilor. “Este motivul pentru care solicităm Uniunii Europene realizarea unui studiu de impact privind pieţele de capital mai puţin dezvoltate şi modul în care vor fi inserate în piaţa unică de capital. De asemenea, este deosebit de importantă trecerea pieţei de capital din România de la statutul de piaţă de capital de frontieră la categoria pieţelor emergente”, a declarat președintele CAE.
În cadrul şedinţei au fost discutate avantajele şi dezavantajele pe care aceste procese le-ar putea aduce României. Principalul risc discutat marţi, asociat construirii unei pieţe unice de capital la nivel european, îl reprezintă posibila dispariţie a pieţelor de capital mici, fapt care ar putea atrage şi migrarea investitorilor şi a capitalului fiscal către pieţe mai permisive şi cu legislaţii mai favorabile, potrivit unui comunicat primit de la cabinetul Anei Birchall.
De asemenea, o altă concluzie formulată la nivelul şedinţei este cea privitoare la necesitatea modificării, în continuare, a legislaţiei naţionale, astfel încât aceasta să devină mai permisivă şi să aducă un plus de atractivitate pieţei de capital. Totodată, a fost subliniată ideea conform căreia implementarea pieţei unice de capital nu trebuie realizată fără a avea în prealabil o uniune fiscală.
O altă problemă abordată a fost situaţia IMM-urilor la nivel european, Ana Birchall subliniind că „este necesară realizarea unei pieţe comune de rating pentru IMM-uri la nivel paneuropean, complementar cu abordarea unor tarife unice europene privind tranzacţionarea la bursă”. – PROMPT MEDIA