136524 – 05052015 – Parlamentului European atrage atenţia asupra pericolului extinderii militare a Rusiei în Marea Neagră. Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European a votat o rezoluţie în care atrage atenţia asupra pericolului extinderii militare a Rusiei în Marea Neagră. Documentul a fost adoptat în urma raportului eurodeptatului român Ioan Mircea Paşcu.
Rezoluţia avertizează că Rusia şi-a consolidat capacităţile militare în Marea Neagră cu bombardiere cu rază lungă de acţiune, capabile să poarte rachete de croazieră şi cu avioane de recunoaştere care pot pătrunde adânc în Europa Centrală, notează Radio România Actualități.
Potrivit informaţiilor obţinute de Parlamentul European, autorităţile de la Moscova ar intenţiona să adauge flotei din Marea Neagră şase submarine moderne şi şase fregate.
În consecinţă, europarlamentarii încurajează statele Uniunii să aibă un răspuns de securitate la aceste provocări, în coordonare cu NATO şi cu Statele Unite. – PROMPT MEDIA