136274 – 23042015 – ITM Ilfov verifică modul în care se respectă legea în domeniul securităţii si sănătăţii în muncă în cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate întreţinerea şi repararea autovehiculelor întrucât acestea ua un mare impact asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, riscurile specifice activităţii putând genera accidente cu efecte asupra capacităţii în muncă. Lucrătorii implicaţi – mecanici auto, tinichii, vopsitori, sudori, spălători şi vulcanizatori auto – pot fi expuşi unei multitudini de riscuri specifice acestor activităţi de natură chimică, la contactul cu solvenţi, inhalare de vapori, fizică, urmare expunerii la zgomot şi vibraţii, mecanică, la utilizarea unor echipamente mecanice neconforme.
În anul 2014, conform datelor statistice, 41.596 de lucrători şi-au desfăşurat activitatea in domeniul reparării şi întreţinerii autovehiculelor. Unul dintre motivele pentru care s-a considerat necesară reluarea acţiunii în domeniul menţionat a fost acela că pe parcursul anilor anteriori s-au constatat o serie de neconformităţi la angajatorii controlaţi.
ITM Ilfov a efectuat verificări, în primul rând, la societăţile comerciale care au înregistrat cele mai multe accidente de muncă şi la cele cu riscuri majore de accidentare şi îmbolnăvire profesională. Astfel au fost efectuate cinci controale la societăţi comerciale de pe raza judeţului Ilfov și au fost constatate deficienţe cu privire la neintroducerea în fişele de post a atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru lucrători, neasigurarea semnalizării de securitatea şi sănătatea în muncă la toate locurile de muncă, neefectuarea verificării continuităţii legăturilor la centura de împământare pentru echipamentele de muncă acţionate electric. A fost aplicată o amendă în valoare de 5.000 lei, pentru neefectuarea verificării ISCIR la echipamentele de muncă, compresor, recipientul de aer comprimat, precum şi 9 avertismente scrise. Totodată, s-au dispus şi 10 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.
Acţiunea se va derula până în noiembrie 2015, punându-se accent pe activităţile specifice de sezon, respectiv, schimbarea cauciucurilor de iarna/vară sau activităţile desfăşurate în perioadele cu temperaturi scăzute. – PROMPT MEDIA