136266 – 23042015 – Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri seara, la secţia Valu lui Traian a Penitenciarului Poarta Albă unde este încarcerat şi fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea. Nu au fost înregistrate victime, potrivit RTV. Incendiul a izbucnit, miercuri seara, în jurul orelor 20.00, la baza de aprovizionare, la secţia 8 a Penitenciarului Poarta Albă – secţia Valea Seacă. Potrivit unor martori, flăcările au fost foarte mari.
Pe secţia 8 a penitenciarului se află 100 de deţinuţi. În momentul producerii incendiului, în secţie se aflau 50 de deţinuţi, însă toţi au fost evacuaţi la timp şi nu s-au înregistrat victime.
„Deţinuţii au fost evacuaţi. Nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale. Deocamdată nu se ştie valoarea pagubelor materiale”, a declarat comisarul Botezan Gabi, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al penitenciarului, incendiul nu s-a produs în apropiere de clădirea unde sunt încarceraţi Giovani şi Victor Becali, Miron Mitrea şi Cristi Borcea.
La faţa locului au intervenit mai multe maşini de pompieri cu apă şi spumă pentru a stinge flăcările. De asemenea, şi un echipaj de la Descarcerare, o ambulanță SMURD şi mai mulţi poliţişti au ajuns la penitenciar.
Deocamdată, nu se cunoaşte cauza producerii incendiului. – PROMPT MEDIA