Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Victor Ponta: La mulți ani romilor de pretutindeni, la mulți ani...

București: Victor Ponta: La mulți ani romilor de pretutindeni, la mulți ani romilor din România!

DISTRIBUIȚI

 135959 – 08042015 – Cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor, premierul Victor Ponta salute, printr-un mesaj,  contribuția cetățenilor noștri de etnie romă la dezvoltarea României. “De-a lungul istoriei noastre, fierarul rom a făcut întodeauna echipă bună cu țăranul român; lăutarii au fost inima sărbătorilor; argintarii, căldărarii, cărămidarii, rudarii și alte neamuri de romi  au ocupat un loc aparte în istoria noastră”, subliniază Victor Ponta.

Premierul României arată în mesajul său că se lucrează în continuare la depășirea prejudecăților și “să oferim romilor șanse egale dezvoltării ca parte  a națiunii române,  într-o Europă a diversității. Și ne mândrim cu performanțele de azi, din multe domenii profesionale și din  spațiul cultural, ale tinerilor de etnie romă. De aceea este esențială continuarea și consolidarea investițiilor în proiecte pentru educație, care să ofere șanse de dezvoltare și performanță fiecărui tânăr, din oricare loc din România”.

În finalul mesajului, Victor Ponta asigură că “Guvernul pe care îl conduc va continua cu stăruință politicile de incluziune socială, reducerea decalajelor sociale și combaterea discriminării. La mulți ani romilor de pretutindeni, la mulți ani romilor din România!“. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.