Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Sindicalistii au cerut presedintelui sa medieze dialogul social

Bucureşti: Sindicalistii au cerut presedintelui sa medieze dialogul social

DISTRIBUIȚI

iohannis - sindicate136465 – 30042015 – Presedintele Klaus Iohannis a invitat joi liderii confederatiilor sindicale la Palatul Cotroceni pentru „discutii pe teme actuale care privesc dialogul social”, conform unui comunicat al Administratiei Prezidentiale. Primul care a iesit de la Cotroceni a fost Bogdan Hossu, presedintele Confederatiei Nationale Sindicale Cartel Alfa. Acesta a declarat presei ca au fost abordate doua probleme principale, prima legata de legea dialogului social si a doua legata de realizarea consensului national necesar pentru ca Romania sa ajunga in 2020 la media europeana, ceea ce presupune o crestere economica de 5% din PIB in fiecare an.

Hossu a declarat ca presedintele Iohannis „va continua sa aiba intalniri regulate cu toti actorii sociali, in vederea unei constructii pentru o stabilitate sociala pe care o asteapta toata lumea”.

Liderul Cartel Alfa a spus ca s-a cerut medierea presedintelui in conditiile in care legea Dialogului Social este blocata la Guvern inca din luna ianuarie, iar acest lucru afecteaza cadrul legislativ si contractele colective de munca, generand actiuni greviste cum este cea de astazi.

„Ceea ce ar trebui sa reprezinte un instrument, dialogul social, nu poate fi utilizat. Guvernul trage in continuare de timp, desi avem un raspuns de la Organizatia Internationala a Muncii (OIM) „, a mai declarat liderul de sindicat, precizand ca se asteapta medierea presedintelui.

Bogdan Hossu a reamintit ca sindicatele au trimis proiectele de lege la Parlament in decembrie 2014, ele au fost inaintate guvernului spre avizare, apoi trimise la OIM.

„Memorandumul de raspuns l-am primit la sfarsitul lunii ianuarie, de atunci pana acum au fost organizate 2 consilii de tripartite (…) In continuare avem impresia ca se taraganeaza in mod voit si nu exista vointa politica de a solutiona aceste subiecte”, a mai completat el.

In ceea ce priveste al doilea subiect, Bogdan Hossu a explicat ca ar trebui sa se ajunga la politici economice si la un consens national intre partenerii sociali – patronate si sindicate, guvern, partide si mediul academic – astfel incat Romania sa poata adopta un pachet de masuri care sa conduca la dezideratul propus privind cresterea economica.

Intrebat care a fost reactia presedintelui Iohannis, Bogdan Hossu a spus: „Ne-a dat confirmarea ca va incerca sa faca si spera ca toata lumea sa raspunda la acest solicitare, de a veni sa contruiasca acest dialog strict necesar”.

„Si-a propus sa termine baleierea tuturor actorilor sociali, sa discute cu organizatiile patronale, cu mediul academic (…). Este un prim contact, domnul presedinte a zis ca va continua intalniri regulate cu toti actorii sociali in vederea unei constructii necesare pentru o stabilitate sociala pe care o asteapta toata lumea”, a  adaugat liderul Cartel Alfa. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.