136038 – 14042015 – Avocatul Poporului a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la hotararile consiliilor locale prin care se stabilesc sanctiunile pentru soferii care parcheaza ilegal. „Potrivit unei orientari jurisprudentiale majoritare, hotararile consiliilor locale adoptate in vederea procedurii privind ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar, constatarea si aplicarea contraventiilor sunt lovite de nulitate intrucat stabilesc si sanctioneaza contraventii in domeniul circulatiei rutiere, domeniu reglementat de OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare”, arata Avocatul Poporului, potrivit Digi24.
Avocatul Poporului spune ca doar Guvernul poate lua decizia pentru sanctionarea celor care incalca legea circulatiei. In acest caz, soferii pot obtine in instanta anularea deciziilor de ridicare a masinilor. Cei care au platit ca sa-si recupereze vehiculele ar putea obtine despagubiri in justitie.
In Capitala se mai ridica masini doar in sectoarele 1, 4 si 6.
Bucurestenii ale caror masini sunt ridicate platesc o amenda catre politia locala si o taxa suplimentara intre 200 si 600 de lei, care poate creste daca masina sta in parcul auto mai multe de 24 de ore.
Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie vor analiza sesizarea Avocatului Poporului in luna mai. – PROMPT MEDIA