Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: România preia preşedinţia Comitetului Mixt al Miniştrilor din ţările CEEPUS

București: România preia preşedinţia Comitetului Mixt al Miniştrilor din ţările CEEPUS

DISTRIBUIȚI

 135976 – 09042015  – Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu participă la Praga la reuniunea Comitetului Mixt al Miniştrilor din ţările care derulează programul CEEPUS (Central European Exchange Program for University Studies), prilej cu care România va prelua, pentru urm[tori doi ani, pre;edin’ia acestui organism.

Pe agenda reuniunii se află următoarele subiecte: raportarea stadiului privind instrumentele de aprobare pentru CEEPUS III în ţările membre, modalitatea de plată a burselor (anunţarea cotei de luni-bursă/ţară disponibile pentru anul universitar 2015-2016) şi chestiuni referitoare la bugetul Oficiului Central CEEPUS pentru anii 2014 şi 2015.

Mandatul delegaţiei României îl reprezintă exprimarea acordului cu privire la înnoirea automată a Programului CEEPUS pentru o perioadă de încă 7 ani, începând cu anul 2018.

În cadrul evenimentului se va desfăşura şi festivitatea de decernare a Premiilor Ministeriale CEEPUS pentru anii 2014 şi 2015. Astfel, Premiul Ministerial CEEPUS III pentru anul 2014 va fi acordat unei reţele româneşti, respectiv RO – 0058, aparţinând Universităţii Tehnice Cluj, cu titlul „Design, implementation and use of joint programs regarding quality in manufacturing engineering”. Premiul Ministerial CEEPUS III pentru anul 2015 va reveni unei reţele austriece, respectiv AT – 0068, aparţinând Universităţii Economice şi de Business din Viena, cu titlul „Amadeus”.

CEEPUS (Central European Exchange Program for University Studies) este un program regional de mobilităţi academice care se derulează în Europa Centrală şi de Est din 1993. România s-a alăturat acestui program în anul 1998. Ccelelalte ţări participante sunt Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Albania, Macedonia, Serbia şi Muntenegru.

Mobilităţile se realizează în cadrul unor reţele, pe diverse tematici, create de universităţi  şi selecţionate anual în două etape: la nivel naţional şi în cadrul Comisiei Internaţionale CEEPUS. Sistemul de punctare este acelaşi pentru toate ţările participante. Bursele CEEPUS se acordă studenţilor (stagii de 3 – 10 luni), doctoranzilor (stagii de scurtă durată, 1 – 2 luni) şi cadrelor didactice (stagii de predare) din universităţile participante în reţelele câştigătoare din anul universitar respectiv.

Cota de luni-bursă alocată de România pentru anul universitar 2015/2016 va fi aceeaşi ca în anii trecuţi, respectiv 500 de luni-bursă. Cuantumurile burselor lunare oferite de statul român, conform HG 453/2011 privind implementarea Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală, sunt de 120 de euro pentru studenţi, 150 de euro pentru studii universitare de masterat/doctorat, 330 de euro pentru asistenţi universitari, 360 de euro pentru lectori universitari, 390 de euro pentru conferenţiari universitari şi 590 de euro pentru profesori universitari.

De asemenea, statul român asigură cazare gratuită în cămine studenţeşti sau în alte spaţii universitare amenajate în acest scop, acoperirea cheltuielilor de laborator legate de realizarea programului de studii şi cercetare şi acoperirea cheltuielilor legate de serviciile medicale, în condiţiile legii. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.