Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Primarul merge cu deputatul prin oraș, nu invers

București: Primarul merge cu deputatul prin oraș, nu invers

DISTRIBUIȚI

136382 – 28042015 –   Atraşi de pensiile pe care senatorii şi deputaţii şi le pregătesc, primarii cer egalitate. Asociaţiile primarilor de comune şi de oraşe au trimis petiţii Parlamentului, arătând de ce aleşii locali nu pot fi lăsaţi în afara legii care ar urma să le garanteze unor categorii de demnitari, la vârsta pensionării, o indemnizaţie de la 1.200 până la 4.000 de lei. Am cerut egalitate cu ei. Că primarul merge cu deputatul prin oraş sau prin comună, nu invers”, justifică demersul Emanoil Savin, secretar al Asociaţiei Oraşelor, contactat de ”Adevărul”.

Primii revoltaţi că nu au fost luaţi în calcul de parlamentari când senatorii şi deputaţii au iniţiat doar pentru ei înşişi legea care să le asigure o indemnizaţie suplimentară la vârsta pensionării au fost primarii de comune. Imediat ce cei 255 de parlamentari au semnat proiectul pentru ”dreptul firesc şi echitabil” de a-şi echivala pensiile cu cele ale colegilor din alte state europene, primarii de comune s-au pus de acord să le aducă aminte cine i-a făcut senatori sau deputaţi.

 ”Dorim principii aplicabile tuturor categoriilor de aleşi. Pe de o parte, eliminarea oricărei forme de traseism politic – cine pleacă de la un partid la altul sau devine din independent membru de partid după ce a fost ales să îşi piardă mandatul. Pe de altă parte, să avem o unitate de măsură şi în ceea ce priveşte cuantificarea drepturilor. Cei care determină alegerea pentru parlamentari şi europarlamentari sunt cei de la local. Dacă domnii parlamentari îşi permit să solicite anumite drepturi sociale după încheierea mandatului, mi se pare normal să solicite şi pentru noi. La unii dăm şi la alţii nu dăm?”, arată Emil Drăghici, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România.

După primarii de comune, cei de oraşe au luat modelul, votând în unanimitate pentru trimiterea la Parlament a unei petiţii. ”Un primar, după două, trei, patru mandate, iese la pensie cu 900 – 1.000 de lei. Un parlamentar va ieşi cu 4.000 de lei. Or, primarul e actorul principal, deputatul e actorul secundar. Trebuie stabilit să mergem şi noi pe aceeaşi linie cu ei”, face calculul Emanoil Savin, dispus, totuşi, la negociere: ”Măcar 50% din pensia parlamentarilor să aibă şi primarii”.

La firul ierbii, nemulţumirea vine din faptul că, fiind asimilaţi demnitarilor şi primind indemnizaţii de serviciu şi nu salarii, primarii nu mai au, astfel, şi spor de vechime, care se traduce, pentru restul bugetarilor, într-un plus la pensie. ”După 20 – 30 de ani de activitate, e 500 de lei pensia de primar. Asta nu reflectă munca şi responsabilitatea”, crede Victor Moraru, vicepreşedinte al Asociaţiei Oraşelor.

În prezent, un primar câştigă în România între 2.600 de lei (dacă este ales într-o comună) şi 7.600 de lei brut, cât este indemnizaţia primarului general în Bucureşti. – PROMPT MEDIA, sursa: Adevărul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.