136049 – 15042015 – Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, efectuează în perioada 15 – 16 aprilie o vizită oficială în Croaţia, la Zagreb, la invitaţia preşedintelui Parlamentului Croaţiei, Josip Leko. Vizita constituie o nouă etapă în continuarea şi aprofundarea dialogului parlamentar bilateral dintre cele două parlamente şi reprezintă un răspuns la vizita oficială în România a delegaţiei parlamentare croate, condusă de Josip Leko, în noiembrie 2013.
Pe durata vizitei oficiale, delegaţia parlamentară română va avea întrevederi cu preşedintele Parlamentului Croaţiei, cu prim – viceprim – ministrul şi ministru de Externe, Vesna Pusić, cu alţi membri ai Guvernului croat, precum şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri. De asemenea, delegaţia parlamentară română, condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor urmează să fie primită de preşedintele Croaţiei, Kolinda Gragar Kitarovic.
Din delegaţia parlamentară fac parte deputaţii Steluţa–Gustica Cătăniciu (Grup PC-PLR), Dorel–Gheorghe Căprar (PSD) şi Giureci-Slobodan Ghera (minorităţi naţionale). – PROMPT MEDIA