Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Încă 236 persoane puse sub supraveghere judiciară

Bucureşti: Încă 236 persoane puse sub supraveghere judiciară

DISTRIBUIȚI

 136041 – 14042015  – Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă. În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 236 de persoane şi au fost înregistrate 29 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară dispuse iniţial, cu alte măsuri, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

În perioada 3 – 10 aprilie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 236 de persoane.

Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 89 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și faţă de 147 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Tot în această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 29 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri. Măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită, în 9 cazuri, cu măsura arestării preventive, cu executarea pedepsei închisorii, în 12 cazuri şi cu suspendarea executării pedepsei, în 2 cazuri. De asemenea, în 2 cazuri, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu arestarea preventivă, în 2 cazuri a fost înlocuită cu executarea pedepsei cu închisoarea, iar în alte 2 cazuri cu suspendarea executării pedepsei cu închisoarea. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.