135962 – 08042015 – Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Teodor Gavriş, director de tracţiune în cadrul CFR Călători SA, la data faptelor, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi alui Gabriel Protopopu, director general adjunct şi ulterior consilier în cadrul Corpului de Control al Directoratului CFR Călători S.A, la data faptelor, acuzat de luare de mită, trafic de influenţă, instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, complicitate la dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Au mai fost trimişi în judecată, în stare de arest la domiciliu, Daniel Ninel Cosmineanu, şef al Biroului Aprovizionare în cadrul CFR Călători, acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, luare de mită şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şi omul de afaceri George Didilă, care controla mai multe societăţi (S.C. Ecomet West S.R.L, S.C. Electro Sig Star S.R.L, S.C. Petroserv Conect S.R.L. şi S.C. Grand Group CPS S.R.L.), la data faptelor, acuzat de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, dare de mită, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
De asemenea, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Cristian-Valeriu Stîngă, Virgil Secu, Răzvan Constantin Păuna, Cristian Aurel Jigoria, Călin-Ovidiu Dărău, Florin-Liviu-Mihai Bozga, Stelian Stan, Gheorghe Daniel Miu, Eugen Ilie, Daniel Săicu şi Gabriel Ionaşcu, şefi ai depourilor CFR Călători, la data faptelor, acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
La începutul anului 2014, inculpatul Protopopu Gabriel Telu, în calitate de director general adjunct, a pretins de la inculpatul Didilă George, foloase necuvenite, pentru a-şi îndeplini în mod defectuos atribuţiile de serviciu. Aceste foloase au constat în sume de bani ce reprezentau un procent de 15 – 20% din valoarea totală (fără T.V.A.) a comenzilor care urmau să fie primite din partea subunităţilor societăţii feroviare aflate în subordinea funcţionarului public.
De precizat este faptul că, produsele furnizate de către omul de afaceri aveau preţuri cu mult supraevaluate.
De asemenea, în aceeaşi perioadă inculpatul Protopopu Gabriel Telu a acceptat promisiunea omului de afaceri de remitere a unor foloase necuvenite, constând în sume de bani ce reprezentau un procent de 20% din valoarea totală (fără T.V.A.) a comenzilor de furnizare piese ce urmau a fi primite din partea Depoului Cluj.
În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Protopopu Gabriel Telu a promis că îl va determina pe inculpatul Cosmineanu Daniel Ninel să efectueze demersurile necesare pentru atribuirea unor astfel de comenzi uneia dintre societăţile comerciale utilizate de către inculpatul Didilă George, lucru care s-a şi întâmplat ulterior.
Astfel, inculpatul Protopopu Gabriel Telu l-a determinat pe inculpatul Cosmineanu Daniel Ninel să îi comunice omului de afaceri oferta unei societăţi comerciale concurente, care participa la o procedură de achiziţie desfăşurată de subunitatea feroviară şi să îşi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul efectuării demersurilor necesare pentru atribuirea directă a unei comenzi de furnizare a unor piese de locomotivă, către S.C. Petroserv Conect S.R.L.
Această societate, reprezentată în fapt de inculpatul Didilă George, nu îndeplinea condiţiile necesare pentru comercializarea unor astfel de produse, conform reglementărilor în domeniu siguranţei feroviare.
În continuare, urmare a acestei instigări, Depoul Cluj a efectuat plata în avans a pieselor de locomotivă comandate, iar ulterior, inculpatul Cosmineanu Daniel Ninel şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că a efectuat demersurile necesare pentru a fi modificate comenzile iniţiale de piese, întrucât o mare parte din aceste produse nu puteau fi recepţionate din cauza lipsei certificărilor cerute de lege. Mai mult, acesta a întocmit două comenzi pentru furnizarea unor scule, chiar dacă în mod evident preţurile produselor de acest tip (scule) erau supraevaluate.
Ulterior primirii comenzilor şi efectuării în avans a plăţii produselor de către subunitatea feroviară, inculpatul Protopopu Gabriel Telu a primit suma de 10.000 lei de la inculpatul Didilă George în baza înţelegerii anterioare.
Pentru „ajutorul” acordat, inculpatul Cosmineanu Daniel Ninel a primit de la omul de afaceri suma de 2.000 de lei.
După numirea în funcţia de director a inculpatului Gavriş Teodor Alexandru, acesta şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, ca urmare a instigării inculpatului Didilă George, şi l-a sprijinit pe acesta din urmă să obţină în mod fraudulos sume de bani de la S.N.T.F.C. – C.F.R. Călători S.A. sub pretextul achiziţionării unor bunuri.
De menţionat este faptul că, achiziţiile au fost realizate cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente referitoare la procedura de achiziţie, iar bunurile aveau preţurile supraevaluate.
Astfel, inculpatul Didilă George a stabilit cu inculpaţii Gavriş Teodor Alexandru şi Protopopu Gabriel Telu, ca S.C. Ecomet West S.R.L. să livreze, în cursul anului 2014, prin achiziţie directă, scule, dispozitive şi verificatoare către depourile aflate în subordinea inculpatului Gavriş Teodor Alexandru, fiecare comandă urmând să aibă o valoare de până la 20.000 lei, fără T.V.A., iar ritmul de atribuire a comenzilor şi de livrare a produselor urma să fie o dată la două-trei luni în cazul fiecărui depou.
În acest scop, inculpatul Didilă George i-a promis foloase necuvenite inculpatului Gavriş Teodor Alexandru, pentru ca acesta să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, foloase constând în sume de bani ce reprezentau un procent de 15% din valoarea totală (fără T.V.A.), a comenzilor ce urmau să fie primite din partea subunităţilor societăţii feroviare.
Inculpatul Gavriş Teodor Alexandru a acceptat promisiunea omului de afaceri privind remiterea respectivelor foloase necuvenite şi au stabilit împreună ca sumele de bani să fie remise de către acesta din urmă la final, după ce vor fi achitate de către S.N.T.F.C. – C.F.R. Călători S.A. toate facturile aferente comenzilor.
Ulterior, inculpatul Gavriş Teodor Alexandru a pretins un avans din sumele de bani promise de inculpatul Didilă George, astfel că a primit de la acesta suma de 35.000 de lei.
În urma instigării inculpatului Didilă George, inculpatul Gavriş Teodor Alexandru şi-a îndeplinit defectuos propriile atribuţii de serviciu şi i-a determinat pe subordonaţii săi, angajaţi ai S.N.T.F.C. – C.F.R. Călători S.A., să îşi îndeplinească în mod defectuos propriile lor atribuţii de serviciu.
În acest sens, inculpatul Gavriş Teodor Alexandru i-a atras în activitatea infracţională pe inculpaţii Stîngă Cristian Valeriu, Jigoria Cristian Aurel, Stan Stelian, Miu Daniel, Ionaşcu Gabriel, Păuna Răzvan Constantin, Bozga Florin-Liviu-Mihai, Ilie Eugen, Săicu Daniel, Secu Virgil şi Dărău Călin Ovidiu, care în calitate de şefi ai subunităţilor (depourile) S.N.T.F.C. – C.F.R. Călători S.A., au acceptat să comande produsele oferite de omul de afaceri şi să plătească preţurile mult supraevaluate cerute de acesta.
Şefii celor unsprezece depouri, deşi erau conştienţi de faptul că nevoile urgente ale subunităţilor erau altele, au acceptat să atribuie, direct şi cu prioritate, comenzi de furnizare scule societăţilor reprezentate de inculpatul Didilă George, având reprezentarea faptului că preţurile practicate erau supraevaluate.
Concret, acest mecanism infracţional s-a desfăşurat după cum urmează: Potrivit unor dispoziţii interne ale conducerii societăţii feroviare, pentru buna desfăşurare a activităţii subunităţilor, conducătorii acestora puteau efectua în situaţii imprevizibile, achiziţii cu atribuire directă până în limita maximă a 20.000 lei (fără T.V.A.), aspect cunoscut de către inculpatul Gavriş Teodor Alexandru şi folosit de el în săvârşirea infracţiunilor, prin interpretarea cu rea-credinţă a prevederilor unei dispoziţii interne.
Deşi în Planul anual de achiziţii al societăţii feroviare cu capital de stat era menţionată expres achiziţia de scule la nivel central, funcţionarii publici şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin evitarea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, aceştia nerecurgând la efectuarea unei licitaţii publice prin care la nivel centralizat să fie achiziţionate produsele respective, ci au procedat la fragmentarea achiziţiei, folosindu-se de prevederile acelei dispoziţiei interne, în condiţiile în care acestea nu erau incidente în cauză.
Astfel, deşi nu existau situaţii de urgenţă apărute ca urmare a unor cauze de imprevizibilitate, au fost achiziţionate de fiecare depou, prin achiziţie directă, scule de la societăţile reprezentate de către inculpatul Didilă George.
Chiar şi cu ocazia efectuării achiziţiei de scule în baza prevederilor dispoziţiei respective, funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, întrucât nu a fost efectuat un studiu de piaţă referitor la produsele ce urmau a fi comandate, în acest mod neputându-se considera că a fost respectat criteriul preţului cel mai scăzut.
În multe cazuri, ulterior înaintării unor comenzi către societatea care avea preţul cel mai scăzut dintre cele trei oferte primite de la structura centrală, necesarul de scule a fost mărit „artificial” la solicitarea inculpaţilor Gavriş Teodor Alexandru şi Didilă George şi astfel crescută valoarea comenzilor până spre limita maximă la care se puteau efectua achiziţii în baza acestei dispoziţii interne, respectiv 20.000 lei (fără T.V.A.).
Cele trei oferte primite de la structura centrală a societăţii feroviare şi pe baza cărora a fost ales furnizorul cu preţul cel mai scăzut, proveneau în realitate de la aceeaşi persoană şi nu de la trei societăţi comerciale distincte.
Paguba totală produsă C.F.R. Călători S.A. de către inculpaţii anterior menţionaţi, în modalităţile descrise, este în cuantum de 205.415,24 (T.V.A. inclus), din care 174.814,56 lei (TVA inclus) în relaţiile comerciale cu S.C. Ecomet West S.R.L. şi 30.600,68 lei (TVA inclus) în relaţiile comerciale cu S.C. Petroserv Conect S.R.L., ambele firme fiind reprezentate în fapt de către inculpatul Didilă George.
În cauză, s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor: Gavriş Teodor Alexandru, Protopopu Gabriel Telu, Cosmineanu Daniel Ninel, Dărău Călin-Ovidiu, Jigoria Cristian Aurel, Miu Gheorghe-Daniel, Păuna Răzvan Constantin, Săicu Daniel, Ilie Eugen, Secu Virgil, Stan Stelian şi Stîngă Cristian-Valeriu.
De asemenea, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 61.000 lei, ce aparţine inculpatului Didilă George.
Faţă de inculpaţii Bojin Titu şi Mihoc Marcel, procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei şi continuarea urmăririi penale într-un dosar distinct, se arată într-un comunicat al DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse de procurori. – PROMPT MEDIA