136394 – 28042015 – Procurorii DNA au propus arestarea preventivă în lipsă, pentru 30 de zile, începând cu data încarcerării, a lui Marko Attila, fost secretar de stat la SGG – Departamentul pentru relații interetnice, pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. La data de 9 aprilie 2015, Marko Attila a fost trimis în judecată alături de alți şapte inculpați care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), precum și patru inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizați, se arată într-un comunicat al DNA.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, prin acțiunile sau inacțiunile lor intenționate, cei 12 inculpați au produs un prejudiciu bugetului statului român de 84.588.304 euro (304.837.796 lei).
Marko Attila s-a sustras urmăririi penale, părăsind teritoriul României şi nefiind audiat.
La data de 26 martie 2015, s-a solicitat Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Marko Attila.
La data de 22 aprilie 2015, Camera Deputaților a transmis DNA adresa nr. 1/1296/VZ din 16.04.2015, prin care a înștiințat că Marko Attila și-a depus demisia din funcția de deputat începând cu data de 1 aprilie 2015.
La data de 16 aprilie 2015, președintele Camerei Deputaților a luat act de această demisie, prin urmare solicitarea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a rămas fără obiect.
Actele de procedură efectuate s-au desfășurat în prezența apărătorilor aleși ai lui Marko Attila, participarea la această activitate permițându-le exercitarea efectivă a dreptului la apărare.
Totodată, la data de 8 aprilie 2015, în urma cererii formulate de către apărătorul ales al lui Marko Attila, i-a fost predat unuia dintre apărătorii aleși ai lui un suport optic conținând, în format electronic, toate actele de urmărire penală efectuate până la data respectivă, în dosarul penal .
Având în vedere că, în prezent, rechizitoriul și dosarul de urmărire penală se află în procedura de cameră preliminară la Înalta Curte de Casație și Justiție, propunerea de luare a măsurii de arestare în lipsă a fost înaintată, la data de 28 aprilie 2015, aceleiași instanțe de judecată, precizează DNA. – PROMPT MEDIA