– 136149 – 17042015 – CNADNR a inițiat procedurile privind licitația deschisă pentru atribuirea contractului având ca obiect: “Supervizarea construcției Pasajului Suprateran pe DJ 602 Centura București – Domnești”.
În contextul necesității fluidizării traficului pe Centura Municipiului București, construirea pasajului a apărut ca o necesitate obiectivă pentru descongestionarea circulației la intersecția centurii rutiere și a liniei CF de centură cu strada Prelungirea Ghencea și DJ 602. În zona intersecției sunt amplasate numeroase construcții având multiple destinații: unitate militară, locuințe, depozite, clădiri industriale, etc.
Realizarea obiectivului va facilita accesul agenților economici și a populației din cartierele rezidențiale din zonă, va fluidiza traficul pe Centura rutieră a Municipiului București care preia volumul mare de trafic preponderent greu ce o tranzitează, degrevându-se astfel străzile din interiorul municipiului.
Consultantul va avea rolul de Inginer conform Condițiilor de Contract execuție lucrări – Hotărârea Guvernului nr. 1.405/2010 privind aprobarea utilizării unor condiții contractuale ale Federației Internaționale a Inginerilor Consultanți în Domeniul Construcțiilor (FIDIC) pentru obiective de investiții din domeniul infrastructurii de transport de interes național, finanțe din fonduri publice, Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 146/2011 privind aprobarea “Condițiilor Speciale ale Contractului pentru echipamente și construcții, inclusiv proiectare cu modificările și completările ulterioare.
Valoarea estimată a contractului este de 1.422.261,80 lei fără TVA.
Durata contractului este de 53 luni, din care 1 lună perioada de preconstrucție, 3 luni perioada de proiectare, 24 luni activități de supervizare a construcției, 24 luni activități de supervizare în perioada de notificare a defectelor, 1 lună perioada de finalizare a lucrărilor, inclusiv emiterea certificatului de recepție finală.
A.N.R.M.A.P a emis acceptul de publicare al Anunțului de participare cu numărul 158848 și l-a transmis către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în data de 17.04.2015, urmând a fi publicat în SEAP în data de 18.04.2015.
Termenul limita de depunere al ofertelor: 03.06.2015, ora 10:00, iar ofertele vor fi deschise în data de 3 iunie, ora 12.00. – PROMPT MEDIA