135977 – 09042015 – Bucureştiul va deveni membru asociat al Comunităţii Internaţionale pentru Iluminat Urban, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, urmând să semneze pe 22 aprilie Carta Iluminatului Urban.
Potrivit Municipalităţii, Primăria Capitalei şi Comunitatea Internaţională pentru Iluminat Urban organizează, în perioada 22 – 26 aprilie, conferinţa internaţională „Bucureşti – Oraş sub microscop”, fiind pentru prima dată când membrii LUCI Association se întâlnesc la Bucureşti. Până în prezent, Carta Iluminatului Urban a fost semnată de 39 de oraşe, printre care Bruxelles, Budapesta, Eindhoven, Glasgow, Lyon, Hamburg, Moscova, Paris şi Roma.
Conferinţa „Bucureşti – Oraş sub microscop” are ca temă prezentarea şi dezbaterea „Strategiei Bucureşti 2035” şi a celor mai importante programe şi proiecte de infrastructură urbană cu componentă de iluminat eficient energetic realizate în oraş în perioada 2008 – 2015.
La conferinţă, alături de reprezentanţi ai Comunităţii Internaţionale pentru Iluminat Urban şi ai PMB, sunt aşteptate să participe persoane din conducerea autorităţilor publice locale din ţară şi din străinătate, reprezentanţi ai principalelor organisme de reglementare în domeniul iluminatului şi energiei din România.
„Oraş sub microscop” este un eveniment bianual, care le oferă participanţilor oportunitatea de a descoperi strategia de iluminat a unui oraş membru al asociaţiei. LUCI este o asociaţie a oraşelor iniţiată de Primăria Lyon (Franţa) care reuneşte membri din peste 70 de oraşe din întreaga lume. Municipiul Bucureşti a aderat la LUCI în 2010 şi este membru activ. Misiunea asociaţiei este promovarea iluminatului ca principal instrument de dezvoltare urbană şi susţinerea utilizării raţionale şi optime a luminii în vederea protejării mediului şi resurselor naturale. – PROMPT MEDIA