136265 – 23042015 – Procurorii DNA Piteşti au dispus reţinerea lui Ion Marius Bărbulescu, comisar general la Garda Naţională de Mediu (GNM) în 2009, 2011 şi 2012, director al Direcţiei Generale de Control a Biodiversităţii, Biosecurităţii şi Ariilor Protejate din cadrul GNM (2010), în prezent director general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, pentru trafic de influenţă în formă continuată şi luare de mită.
În acelaşi dosar, a fost reţinut şi Gheorghe Deaconeasa, administrator al unor societăţi comerciale şi fundaţii, pentru cumpărare de influenţă în formă continuată, dare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2009 – 2011, Gheorghe Deaconeasa, în calitate de reprezentant al unei fundaţii, a acţionat în scopul obţinerii controlului asupra unei importante suprafeţe de teren forestier situată pe raza judeţelor Vâlcea, Gorj şi Hunedoara din perspectiva proiectului ce viza dezvoltarea potenţialului turistic al staţiunii Voineasa, judeţul Vâlcea, prin construirea unui domeniu schiabil în zona Vidra – Obârşia Lotrului, precum şi a obţinerii custodiei şi, mai apoi, a dreptului de administrare pentru sit-ul Natura 2000 Parâng prin intermediul fundaţiei pe care o reprezintă.
Deaconeasa deţinea în zona respectivă, direct sau prin persoane fizice sau juridice interpuse pe care le controla, mari suprafeţe de păduri, unele amplasate în imediata vecinătate a DN7A, respectiv a lacului Vidra, a căror valoare a crescut exponenţial în contextul realizării proiectului privind domeniul schiabil din zona Vidra – Obârşia Lotrului.
În acest sens, omul de afaceri i-a promis şi i-a remis lui Bărbulescu materiale de construcţie şi material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 de lei, spun anchetatorii.
În schimbul acestor foloase, fostul şef al GNM ar fi intervenit pe lângă funcţionari din cadrul Agenţiei de Protecţie a Mediului Vâlcea şi Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului Craiova, ambele în vederea obţinerii de către Deaconeasa a unor avize de mediu necesare pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement in staţiunea turistica Voineasa, Judeţul Vâlcea” şi Planului Urbanistic Zonal Definitivat – comuna Voineasa, şi pe lângă funcţionari publici din cadrul Ministerului Mediului şi celorlalte instituţii şi autorităţi publice implicate în procedura de evaluare a dosarelor de candidatură pentru atribuirea custodiei sitului Natura 2000 Parâng, finalizată în favoarea omului de afaceri.
De asemenea, Bărbulescu ar fi intervenit şi pe lângă personalul silvic din cadrul Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Vâlcea, în contextul verificării efectuate de aceştia în cursul lunii februarie 2010, pentru ca eventualele sancţiuni aplicate personalului Ocolului Silvic Voineasa să fie reduse, pe lângă echipele de control din cadrul Ministerului Mediului, în legătură cu realizarea a trei controale, pentru ca acestea să îi fie favorabile lui Deaconeasa şi fundaţiei sale, şi pe lângă comisarii Gărzii de Mediu Vâlcea, în legătură cu activitatea de control realizată de aceştia în cursul lunilor august – septembrie 2011, în legătură cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de OUG nr. 57/2007(privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice), în rezervaţiile naturale din situl Natura 2000 Parâng.
Totodată, fostul comisar general al GNM ar fi intervenit pe lângă funcţionarii publici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Secretariatului General al Guvernului implicaţi în procedura de realizare şi avizare a notelor de fundamentare pentru proiectul de hotărâre de guvern privind scoaterea definitivă din fondul forestier naţional a unei suprafeţe de 9,919 hectare teren cu vegetaţie forestieră, pentru urgentarea şi/sau efectuarea acestor acte, de realizarea cărora era interesat Deaconeasa.
Cu ocazia percheziţiei efectuate în data de 18 decembrie 2014 la domiciliul lui Gheorghe Deaconeasa, a fost identificată următoarea cantitate de muniţie: patru cartuşe proiectil unic calibru 12/70, 87 cartuşe cu bile de cauciuc, 28 de cartuşe cu încărcătură de gaze calibru 9 mm şi şase tuburi cartuşe trase calibru 10/22T.
Omul de afaceri fusese autorizat să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii letale/neletale, drept care i-a fost suspendat la data de 14.02.2012, ca urmare a trimiterii sale în judecată într-un alt dosar instrumentat de DNA Piteşti, au constatat anchetatorii.
Cei doi urmează să fie prezentaţi, joi, Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. – PROMPT MEDIA