135699 – 30032015 – Ana Birchall, preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaților, efectuează o vizită de lucru în capitala Ucrainei, în cadrul unei delegații parlamentare. Vizita are loc în perioada 30-31 martie, iar pe agendă sunt prevăzute întâlniri cu înalți oficiali ai parlamentului și guvernului de la Kiev. Acțiunea se înscrie în contextul schimburilor bilaterale, în scopul consolidării diplomației parlamentare, oferind o nouă perspectivă dialogului româno-ucrainean. Pe agenda discuțiilor se vor afla teme de prim-plan precum nevoia de stabilitate și securitate regională sau susținerea pe care România o acordă parcursului pro-european al Ucrainei.
Înaintea deplasării spre Kiev, Ana Birchall a declarat că “România rămâne un avocat puternic al Ucrainei în ceea ce privește parcursul european al acesteia. Pachetul de măsuri de la Minsk trebuie implementat integral, neîntârziat și necondiționat fiind un pas important pentru soluționarea crizei din Ucraina”. PROMPT MEDIA