135218 – 03032015 – Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Rădăuţi, judeţul Suceava, au observat, în noaptea de 1 spre 2 martie a. c., în jurul orelor 3.00, mai multe persoane care se deplasau dinspre frontiera cu Ucraina către localitatea Vicovu de Sus transportând colete voluminoase.
O echipă a poliţiştilor de frontieră a încercat imediat interceptarea persoanelor observate, dar acestea au abandonat coletele cu ţigări şi, profitând de întuneric, au fugit. Ulterior, au fost prinşi şi reţinuţi doi tineri, în vârstă de 19 şi 21 de ani, ambii din judeţul Maramureş.
Totodată au fost anunţate autorităţile de frontieră ucrainene pentru cercetarea în comun a evenimentului.
În coletele reţinute au fost găsite 4.600 pachete de ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi bărbaţi acte premergătoare pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă. – PROMPT MEDIA