135513 – 24032015 – Un bărbat din Mogoşoaia, (Ilfov) este cercetat de poliţişti pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, este cercetat în baza unei sesizări depusă la Poliţia Buftea de o femeie potrivit căreia acesta ar fi întocmit și semnat, în perioada 2013-2015, mai multe documente în calitate de administrator al unei societăți în domeniul de consultanță pentru afaceri și management, calitate pe care el nu o mai deţinea.
Bărbatul a creat astfel un prejudiciu în valoare de 80.000 de euro şi 6.538 de lei, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA