135255 – 04032015 – Bugetul Ministerului Apararii din China va creste cu ”circa 10%” in 2015, a anuntat miercuri un inalt oficial in Parlament, o noua crestere de doua cifre care sta marturie pentru ambitiile militare imense ale Beijingului, scrie AFP, preluată de Hotnews.ro. Aceasta estimare a fost avansata de Fu Ying, purtatoarea de cuvant a Adunarii nationale populare (ANP), care a mentionat ca cifra exacta va fi anuntata joi. ”Pana acum, va pot oferi o idee generala. Cresterea propusa pentru cheltuielile militare in 2015 in bugetul previzionat este de ordinul a circa 10%”, a spus Fu, intr-o conferinta de presa. În incercarea de a-si intari statutul de putere pe scena politica mondiala, Beijingul isi majoreaza de maniera accelerata cheltuielile militare, care au crescut cu 11,2% in 2012, cu 10,7% in 2013 si cu 12,2% anul trecut.
Bugetul alocat Apararii in China este al doilea cel mai mare din lume, dupa SUA, dar expertii occidentali se declara convinsi ca sumele alocate in mod real de Beijing depasesc lejer valorile anuntate oficial. Pentagonul estimeaza ca Beijingul a alocat in 2012 intre 135 si 215 miliarde de dolari (120 – 192 miliarde euro la cotatia actuala) pentru Armata populara de eliberare, cea mai mare din lume, cu 2,3 milioane de soldati. Chiar si la valorile oficiale, China aloca apararii de trei ori mai mult decat India si mai mult decat Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și Vietnam impreuna. China doreste sa nu mai traiasca epocile de „umilinte” din partea puterilor occidentale si apoi din partea Japoniei. ”Lectia pe care am invatat-o din istorie este ca cei care raman in urma sunt agresati.E ceva ce nu vom uita niciodata”, a subliniat Fu Ying. ”Tara noastra isi va desavarsi modernizarea iar modernizarea aparatului militar constituie o parte importanta – ceea ce justifica un anumit buget”, a adaugat aceasta. – PROMPT MEDIA