Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Organizaţia Salvaţi Copiii solicită majorarea alocației pentru copii la 200 de...

București: Organizaţia Salvaţi Copiii solicită majorarea alocației pentru copii la 200 de lei

DISTRIBUIȚI

 135222 – 03032015După PNL, Organizaţia Salvaţi Copiii, parte a celei mai mari organizaţii internaionale independente de promovare a drepturilor copilului, solicită majorarea alocaţiei de stat pentru copii, atenţionând asupra procentului ridicat al copiilor din România care sunt expuşi la risc de sărăcie şi excluziune socială. ”Alocaţia de stat pentru copii este un drept universal, consacrat prin Constituţie. Pentru ca acest drept constituţional să-şi atingă scopul – protecţia socială a copiilor şi a tinerilor, Organizaţia Salvaţi Copiii susţine mărirea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii la suma de 200 de lei pe lună, modificare propusă printr-un proiect de lege înaintat Senatului României în 2014”, se arată într-un comunicat al organizaţiei, citat de www.agerpres.ro.

Preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a trimis preşedinţilor comisiilor specializate din Camera Deputaţilor cererea de a aproba mărirea alocaţiilor pentru copii şi de a lua în considerare o analiză pe această temă, ”ţinând seama de datele recente ale stării de sărăcie în care trăiesc aproape jumătate dintre copiii din România, precum şi de necesitatea respectării consecvente, în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice, inclusiv de către Guvern sau Parlament, a interesului superior al copilului, unul dintre principiile fundamentale ale dreptului românesc contemporan”.

Asociația aduce cinci argumente în sprijinul cererii sale, respectiv: echitatea alocărilor financiare destinate copiilor, în raport cu alte domenii; copiii din România sunt mai săraci decât adulţii; corelarea cu Indicatorul Social de Referinţă este formală; inechitatea raportării la Indicatorul Social de Referinţă, la nivel european alocaţia fiind corelată cu salariul minim pe economie; cuantumul actual al alocaţiei de stat pentru copii nu reflectă respectarea principiului interesului superior al copilului.

”Organizaţia Salvaţi Copiii România consideră că alocaţia de stat, acordată în prezent copiilor care au împlinit doi ani, reprezintă o sumă de bani (42 de lei, respectiv 84 de lei pentru copilul cu dizabilităţi) nesemnificativă pentru familie, neputând constitui un sprijin pentru părinţi, în asigurarea drepturilor fundamentale ale copilului lor: dreptul la supravieţuire şi dezvoltare, dreptul la condiţii decente de viaţă şi la alimentaţie corespunzătoare, dreptul la participare şcolară sau la petrecerea timpului liber”. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.