Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Moţiune simplă adresată Ministerului Fondurilor Europene

Bucureşti: Moţiune simplă adresată Ministerului Fondurilor Europene

DISTRIBUIȚI

135274 – 05032015 –  PNL a depus miercuri, la Camera Deputaţilor, o moţiunea simplă adresată Ministerului Fondurilor Europene. “Această moţiune constituie un avertisment serios pe care îl supunem atenţiei Guvernului şi a opiniei publice privind situaţia în care ne aflăm din punct de vedere al absorbţiei fondurilor europene din bugetul 2007-2013 , dar mai ales privind măsurile ce se impun urgent pentru ca fondurile aferente cadrului financiar multianual 2014-2020 să fie utilizate integral. Ne aflăm la 10 luni de finalul anului 2015 şi, implicit, de data limită până la care putem utiliza fondurile aferente perioadei de programare 2007-2013 , şi abia am trecut de 50% stadiu de absorbţie , mai precis 52% la sfârșitul lunii februarie, din care rambursări efective de 47.3% din buget. Se știu deja programele operaţionale fruntașe, se știu şi cele care ne-au tras grav în jos şi, din păcate, suntem din nou cu un program operaţional , POS-CCE , blocat . Ne așteptăm ca, ţinând cont de  experienţa tristă din ciclul financiar trecut pentru programe operaţionale ca POSDRU, POS Mediu , POS-CCE, POS-T, POAT, să fie elaborate din timp strategiile naţionale care prin adoptare să constituie baza de lucru pentru programele operaţionale viitoare. Aceasta pentru că una dintre principalele cauze care ne-au dus pe unul dintre ultimele locuri între statele Uniunii din punctul de vedere al absorbţiei fondurilor nerambursabile europene este lipsa de planificare strategică. Partidul Naţional Liberal a propus, prin Programul de Guvernare recent lansat în dezbatere publică, un pachet de soluţii concrete menite să rezolve probleme sistemice, structurale, ce ţin de elaborarea, analiza şi implementarea proiectelor finanţate prin fonduri europene nerambursabile , şi în moţiunea  simplă am menţionat exact aceste probleme pe care actualul Guvern le-a neglijat, punând astfel în pericol succesul absorbţiei pe noul ciclu de finanţare. Sperăm că Ministerul Fondurilor Europene, Guvernul în ansamblul său, cetăţenii României, să înţeleagă demersul nostru ca o preocupare serioasă privind viitorul României, strâns legat de cele 43 miliarde de euro (inclusiv plăţile directe prin Politica Agricolă Comună) pe care Comisia Europeană ni le pune la dispoziţie şi pentru folosirea cărora toate forţele politice trebuie să lucreze în spiritul interesului naţional”, se arată într-un comunicat al Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.