Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Lobby pentru investițiile americane

Bucureşti: Lobby pentru investițiile americane

DISTRIBUIȚI

135720 – 31032015 –  Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a avut luni o întrevedere cu membrii unei delegații parlamentare a Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de Michael Turner, co-președinte al Grupului de prietenie pentru România din Congresul SUA, membru al Comisiei permanente pentru informații și președinte al Subcomisiei pentru forțele armate tactice terestre și aeriene din Camera Reprezentanților.

Din delegatia Congresului american au mai făcut parte Loretta Sanchez, co-președinte al Caucus-ului pentru România din Congresul SUA, membru al Comisiei pentru apărare și al Comisiei pentru securitate internă din Camera Reprezentanților, și Paul Cook, membru al Comisiei pentru apărare, al Comisiei pentru politică externă și al Comisiei pentru problemele veteranilor din Camera Reprezentanților. De asemenea, la întrevedere a participat și Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei SUA la București, potrivit unui comunicat primit de la cabinetul preşedinteleui Camerei Deputaţilor.

Președintele Camerei Deputaților a salutat nominalizarea diplomatului american Hans G. Klemm în poziția de ambasador al SUA în România și și-a exprimat speranța pentru o procedură rapidă de validare a acestuia în Congresul SUA.

”Pasul următor în relația pe care o avem cu Statele Unite trebuie să se concretizeze spre o stimulare a investițiilor americane în România, iar noul ambasador american la București va avea un rol important în susținerea acestei priorități pentru agenda bilaterală”, a subliniat Valeriu Zgonea.

De asemenea, președintele Camerei Deputaților a punctat că împlinirea, în 2015, a 135 de ani de relații diplomatice între cele două state reprezintă un prilej extraordinar pentru întărirea Parteneriatului strategic și pentru o intensificare a cooperării bilaterale la nivel economic, strategic, energetic şi al diplomației parlamentare.

”România rămâne un aliat de încredere al SUA și un partener strategic într-o regiune de importanță majoră pentru securitatea euroatlantică, cu atât mai mult, cu cât relațiile transatlantice sunt, în această perioadă, supuse unei presiuni continue datorită crizei din Ucraina și multiplelor amenințări globale, precum terorismul și extremismul religios”, a declarat Valeriu Zgonea.

În acest context, președintele Camerei Deputaților a amintit de rolul pe care România îl are în crearea unui spațiu de securitate și stabilitate în regiune.

”România este un pilon de stabilitate în regiunea Mării Negre și un membru de încredere al NATO, care joacă un rol esențial în proiectul transatlantic de consolidare a regiunii și, în acest sens, este important să subliniem contribuția strategică a operațiunilor militare româno-americane și suportul oferit de SUA partenerilor noștri estici”, a spus Valeriu Zgonea.

În cadrul dezbaterilor, oficialii celor două părți au abordat și subiectul ridicării vizelor pentru cetățenii români care doresc să călătorească în SUA.

”Dinamica pozitivă a relațiilor bilaterale, precum și progresele României în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor programului U.S Visa Waiver, ne îndreptățesc să ne exprimăm încrederea că Congresul SUA va aproba, în viitorul apropiat, proiectul de relaxare a condițiilor de acordare a vizelor, incluzând astfel țara noastră în programul extins Visa Waiver”, a adăugat Valeriu Zgonea.

La rândul lor, oficialii americani au fost întru totul de acord în ceea ce privește necesitatea stimulării investițiilor americane în România, dar și pentru o întărire a Parteneriatului strategic dintre cele două țări pe toate palierele de cooperare, se maia rată în comunicat. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.