135228 – 03032015 – Angajatii Institutului Cantacuzino au protestat, marti, pentru a sasea zi consecutiv, formand un lant uman in jurul unitatii sanitare si scandand neincetat „Vrem sa lucram! Noi salvam vieti! Voi furati! Salvati Institutul!”. „Nu vom renunta la proteste. Nu se mai poate asa. Suntem intre cei sapte mari producatori de vaccin antigripal din lume. Nu ne-a luat nimeni aceasta autorizatie mondiala. Dar, din pacate, acasa avem probleme. De aceea, daca nu vor fi gasite solutii, vom recurge la orice forma de protest”, a declarat, marti, liderul de sindicat al institutului, Monica Balteanu, potrivit Hotnews.ro.
Ministrul Educatiei, Sorin Campeanu, le-a promis angajatilor de la Cantacuzino o intalnire la Guvern, pentru miercuri, pentru a gasi impreuna solutii pentru reluarea activitatii.
Balteanu a precizat, marti, ca nu a primit inca nicio invitatie oficiala pentru intalnirea de miercuri de la Guvern.
„Nu am primit nicio invitatie pentru maine. Domnul ministrul al Educatiei a spus ferm ca ne vom vedea miercuri, dupa sedinta Executivului. Dar ne-a spus verbal. Noi asteptam. Ne poate spune si cu doua ore inainte”, a mai spus liderul de sindicat.
Protestele de la Cantacuzino au inceput in urma cu sase zile, intrucat angajatii au primit ultima oara la salariu doar 39 la suta din lichidarea pe decembrie.
Directorul Institutului Cantacuzino, Adrian Onu, a demisionat la inceputul saptamanii, motivand ca nu a fost ajutat de autoritati ca sa „puna institutul pe linia de plutire”.
In octombrie 2014, Institutul Cantacuzino a fost trecut in coordonarea Ministerului Educatiei, din cea a Ministerului Sanatatii.
Institutul Cantacuzino, care se numara printre cei mai apreciati producatori de imunologice din lume, si-a inceput declinul in februarie 2010, dupa ce Agentia Nationala a Medicamentului (ANM) i-a retras autorizatia de punere pe piata a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, intrucat ii expirase standardul de bune practici de fabricatie. In aceste conditii, unele programe nationale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autoritatile au fost obligate sa importe vaccin.
Anul 2012 a fost primul in care in campania de imunizare gratuita impotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, dupa ce, in ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentratii scazute a tulpinei B, linia de productie a fiolelor fiind ulterior inchisa.
In 2013 productia a fost reluata fiind realizate primele 600.000 de doze, dar, la sfarsitul anului, ANM a anuntat Institutul Cantacuzino ca vaccinul antigripal nu poate fi pus pe piata, intrucat au fost descoperite probleme. Totodata, ANM a trimis probe, pentru reverificare, la Agentia Medicamentului din Franta, care a comunicat, in 31 ianuarie, ca vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul ca vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unitati per mililitru de endotoxine, fata de sub 100 pentru un produs conform.
In acest context, productia de vaccin a fost oprita, iar imunizarea populatiei se face numai cu vaccin din import. – PROMPT MEDIA