135713 – 23032015 – Copreședintele PNL Alina Gorghiu îi cere premierului Victor Ponta să sprijine proiectul PNL de reconstrucție a încrederii românilor în Parlament. Gorghiu îi cere premierului, într-o scrisoare deschisă, „să sprijine adoptarea proiectului PNL care simplifică procedurile de avizare a cererilor justiției și să-i încurajeze pe senatorii PSD ”, potrivit Digi24.
“Parlamentul a devenit, în ultimii ani, o instituție detestată de cetățeni. I-am propus președintelui PSD, Victor Ponta, două soluții de urgență pentru a reconstrui credibilitatea Parlamentului: să sprijine adoptarea proiectului PNL care simplifică procedurile de avizare a cererilor justiției și să-i încurajeze pe senatorii PSD să voteze la vedere, în favoarea cererilor venite de la DNA in cazul domnilor senatori Șova și Vâlcov, pentru a evita o nouă criză de imagine a Parlamentului”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook. – PROMPT MEDIA