Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Georgică Severin: “Este greu de spus” cum vor vota senatorii PSD

Bucureşti: Georgică Severin: “Este greu de spus” cum vor vota senatorii PSD

DISTRIBUIȚI

georgica-severin135744 – 24032015 –   Linia PSD este de a accepta cererile Parchetului, dar nici un senator în mod normal nu poate fi obligat să voteze altfel decât potrivit propriei conştiinţe, a declarat senatorul social-democrat Georgică Severin, în condiţiile în care plenul Senatului va vota miercuri cererile procurorilor de arestare preventivă a social-democraţilor Dan Şova şi Darius Vâlcov. Severin mai susţine că decizia PNL de a filma votul propriilor parlamentari este ilegală, potrivit RFI Romania.

Cum vor vota senatorii PSD? „Este greu de spus. Votul nu este imperativ prin Constituţie şi orice formă de a încerca să se impună un vot imperativ excede cadrul constituţional. Dincolo de acest aspect teoretic, linia partidului este aceea de a accepta cererile Parchetului, dar în acelaşi timp, nici un senator în mod normal, în mod firesc, nu poate fi obligat să voteze altfel decât potrivit propriei conştiinţe”, a spus Georgică Severin.

Întrebat dacă pe linie de partid nu există căi de a le forţa mâna parlamentarilor să voteze într-un fel anume, senatorul PSD a replicat: „Nu credeţi că forţarea mâinii înseamnă să excedem ideea de democraţie parlamentară? Nu credeţi că ideea de a filma votul, care prin regulament, prin Constituţie şi prin lege este secret, încalcă legea? Unde se încalcă legea, în momentul în care forţezi votul şi practic exerciţi un fel de şantaj, filmându-l şi ameninţând că-l pui pe site, încălcând grav legea de organizare a Parlamentului sau în momentul în care parlamentarii sunt lăsaţi să voteze după propria conştiinţă?”.

Întrebat dacă Dan Şova şi Darius Vâlcov mai sunt membri PSD, potrivit noului statut al partidului, Georgică Severin s-a arătat „ferm convins” că cei doi vor demisiona din funcţiile deţinute în partid: „Ieri am înţeles că un coleg de-al meu de la Prahova, domnul Cosma şi-a dat demisia din toate funcţiile din partid, am înţeles că un coleg din Senat, domnul Mocanu şi-a dat demisia din toate funcţiile din partid, pentru că avea un proces pe rol sau ceva de genul acesta. Sunt ferm convins că şi colegii mei, domnii Şova şi Vâlcov îşi vor da demisia din toate funcţiile din partid. Ca să-şi piardă calitatea de membru de partid, totuşi în partidul nostru încă mai considerăm că există prezumţia de nevinovăţie şi ar trebui să fie o condamnare definitivă”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.