Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Excedentul balanţei de plăţi a crescut la 554 milioane euro

Bucureşti: Excedentul balanţei de plăţi a crescut la 554 milioane euro

DISTRIBUIȚI

 135526 – 16032015  – Contul  curent  al  balanţei  de  plăţi  a  înregistrat, în luna ianuarie 2015,  un  excedent  de  554  milioane  euro, comparativ cu 252 milioane euro în aceeaşi perioadă a anului 2014, pe fondul majorării excedentelor înregistrate de balanța veniturilor primare (cu 132 milioane euro) și de balanţa serviciilor (cu 83 milioane euro), al reducerii deficitului balanței bunurilor (cu 55 milioane euro) și al transformării deficitului balanței veniturilor secundare în excedent (32 milioane euro), potrivit unui comunicat al BNR.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au  însumat 299 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul net estimat) au înregistrat 178 milioane euro, iar creditele intragrup 121 milioane euro (net).

Datoria externă  pe termen lung a  însumat 75.722 milioane euro la 31 ianuarie 2015 (80,9  la sută din total datorie externă), în scădere cu 0,5 la sută faţă de 31 decembrie 2014.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 ianuarie 2015 nivelul de 17.902 milioane euro (19,1  la sută din total datorie externă), în scădere cu 1,3 la sută faţă de 31 decembrie 2014.

În perioada analizată, datoria externă totală a scăzut cu 635 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 72,9 la sută în luna ianuarie 2015, comparativ cu 38,3  la sută în anul 2014.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost 7,4 luni la 31 ianuarie 2015, comparativ cu 6,9 luni la 31 decembrie 2014, se mai arată în comunicat.- PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.