135213 – 03032015 – Directorul FBI, James Comey, aflat în vizită la Bucureşti, a avut, marţi dimineaţa, o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după care s-a întâlnit la Palatul Victoria cu prim-ministrul Guvernului, Victor Ponta.
La ambele întrevederi au asistat și viceprim-ministrul Gabriel Oprea, şefi ai serviciilor româneşti de informaţii, dar și însărcinatul cu afaceri al SUA în țara noastră, Dean Thompson. Întâlnirile au avut loc cu câteva ore înainte de prima şedinţă a CSAT condusă de președintele Klaus Iohannis la care participă și proaspătul director al SRI, Eduard Hellvig. – PROMPT MEDIA