Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Deputatul Camelia Bogdănici: Sunt de acord, dar e incorect

București: Deputatul Camelia Bogdănici: Sunt de acord, dar e incorect

DISTRIBUIȚI

 135246 – 04032015 –  La 4 martie, în plenul Camerei Deputaţilor au fost dezbătute mai multe iniţiative legislative în domeniul Sănătăţii. Referitor la popunerea pentru modificarea şi completarea Legii nr.103/2012 pentru aprobarea ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, Camelia-Margareta Bogdănici, deputat UNPR, spune că aceasta doreşte să reglementeze salarizarea gărzilor medicilor rezidenţi. Comisia pentru sănătate şi familie a hotărât în urma unei analize temeinice, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative, deoarece aceasta viza mai multe prevederi legale abrogate din Ordonanţa Guvernului nr.18/2009.

”Sunt total de acord cu scopul propunerii legislative, dar nu pot fi de acord cu abordarea incorectă a colegilor deputaţi care, de dragul raportării unui număr mare de iniţiative legislative, apelează la metode neserioase, cum ar fi modificarea unor acte normative abrogate. După cum se ştie, mi-am concentrat foarte mult atenţia asupra problemelor medicilor rezidenţi. Am iniţiat, încă de la începutul mandatului, numeroase demersuri pentru a semnala problemele cu care aceştia se confruntă. Nu pot fi însă de acord ca pe seama medicilor rezidenţi să se încerce obţinerea de capital politic de la tribuna Parlamentului României şi să se vorbească demagogic şi populist despre  problemele lor. Consider că toate problemele cetăţenilor trebuie abordate în mod serios. Fac apel la colegii parlamentari ca, atunci când iniţiază propuneri legislative, să adopte o atitudine serioasă, care să ducă la rezolvarea concretă a problemelor din sistemul sanitar. Populismul nu face cinste parlamentarilor, mai mult, scade foarte mult credibilitatea politicienilor. Voi depune în continuare eforturi pentru rezolvarea problemelor medicilor rezidenţi şi, în aceeaşi măsură, a tuturor celor care lucrează în sistemul medical românesc, a subliniat parlamentarul de Iași. – PROMPT MEDIA.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.