Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Cristian Diaconescu: În cazurile de corupție avizul parlamentar ar trebui să...

București: Cristian Diaconescu: În cazurile de corupție avizul parlamentar ar trebui să devină automat

DISTRIBUIȚI

 135592 – 25032015 – Un fost ministru al Justiției consideră că autorităţile ar trebui să găsească mijloace legale, pentru ca avizul parlamentar în cazuri de corupţie să devină automat. „Este mult mai bine ca acest filtru parlamentar să dispară. Putem lua practica altor state atunci când exonerarea de răspundere ţine numai de declaraţia politică, se poate aplica în legislaţie. Da, ştiu, este un impediment constituţional astăzi, dar pot fi găsite diverse mijloace legale pentru a facilita, până a deveni automat acest aviz (…). Deci cred că din punct de vedere legal, ar trebui să-şi facă acest serviciu şi să se derobeze de această răspundere, pentru că devine din ce în ce mai complicat şi din ce în ce mai anormal în relaţia cu sistemul judiciar şi cu societatea, în general„, a declarat, miercuri, Cristian Diaconescu, la RFI.

Fostului ministru al Justiției nu i se pare o soluție nici acea idee potrivit căreia în momentul în care Parlamentul respinge aceste cereri din partea DNA să-și justifice votul.

Cât despre propunerea de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, potrivit căreia procurorii anticorupție să prezinte „motive concrete şi temeinice” pentru cererile lor pentru arestarea preventivă a deputaţilor, Diaconescu a declarat că în „în legătură cu fondul problemei, este cât se poate de evident. Persoane care nu numai că nu au pregătire juridică, dar nu au nici experienţă în materie penală consideră că sunt capabile să analizeze probe, să facă evaluări în ceea ce priveşte vinovăţii, sigur, în condiţiile stricte ale actelor care ţin de reţinere sau arestare preventivă. Deci mi se pare absurd, pur şi simplu, ne facem că facem justiţie în alte locuri decât în zona instanţelor judecătoreşti”, a mai spus fostul ministru al Justiției. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.