Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Controale mai intense: “Venirea primăverii aduce şi înflorirea muncii la negru”

Bucureşti: Controale mai intense: “Venirea primăverii aduce şi înflorirea muncii la negru”

DISTRIBUIȚI

135450 – 12032015  –  Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 23-27 februarie 2015, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.285.800 de lei, adică 405.977 de euro. Au fost depistate 175 de persoane care lucrau fără forme legale. Dintre acestea 33 erau din judeţul Bacău. La o singură firmă cu obiect de activitate injectare mase plastice din acest judeţ, au fost depistate 30 de persoane fără contracte individuale de muncă. Celelalte trei persoane au fost depistate la două firme care administrau baruri şi jocuri de noroc, potrivit unui comunicat al Inspecţiei Muncii.

Inspectorii de muncă au făcut opt propuneri de cercetare penală pentru angajatorii care au primit la muncă mai mult de cinci persoane fără contracte individuale.

În domeniul relaţiilor de muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 1.285.800 de lei din care 740.000 de lei pentru munca “la negru”. Au fost sancţionaţi 431 angajatori din care 52 pentru munca fără forme legale. Au fost sancţionate 59 persoane fizice pentru că au acceptat să muncească “la negru”. Dintre acestea 25 erau din judeţul Bihor.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat  amenzi în valoare de 500.500 de lei. Pentru deficienţele constatate, inspectorii de muncă au dispus oprirea din funcţiune a nouă echipamente de lucru, toate în judeţul Prahova. Este vorba de trei compresoare, trei încărcătoare frontale şi trei transpaleţi. Inspectorii de muncă au dispus două sistări de activitate. Una dintre ele în judeţul Dolj, unui angajator care nu a asigurat malul la săpături efectuate la un bazin de decantare, cea de a doua în judeţul Satu Mare, la un căminul unei staţii de pompare întrucât  exista riscul îngropării prin surpare a terenului.

Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 35 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea 13 au fost comunicate de Inspectoratul teritorial de muncă al  municipiului Bucureşti. Printre evenimentele de la Bucureşti au fost situaţia unui agent de securitate dintr-un hypermarket, care în urma căderii a suferit un traumatism cranio-facial şi implicarea unui şofer român într-un accident de circulaţie în Franţa soldat cu spitalizarea acestuia.

”Accidentele de muncă, bolile profesionale şi riscurile la care se expun lucrătorii fac parte permanent din agenda inspectorilor de muncă. Suntem preocupaţi de evitarea oricărei situaţii care să genereze expunerea la pericol a muncitorilor, fie ca vorbim de o situaţie care poate genera accidente, fie că avem în vedere evenimente petrecute deja şi care să nu se mai repete. Totodată am intensificat controalele care vizează munca la negru pentru că venirea primăverii aduce şi înflorirea acestui fenomen”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, şeful Inspecţiei Muncii. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.