Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Consiliul Judetean al Elevilor are, oficial, Strategie de Dezvoltare

București: Consiliul Judetean al Elevilor are, oficial, Strategie de Dezvoltare

DISTRIBUIȚI

135549 – 17032015  – În perioada 13 – 15 martie 2015, reprezentanţii consiliilor județene ale elevilor s-au întâlnit la Bucureşti pentru a-şi alege secretarul Departamentului de Comunicare și Educație (Relații Externe), după ce liderii elevilor nu au validat unicul candidat pentru această funcție în cadrul sesiunii de alegeri desfășurate în luna februarie 2015 la Craiova. În urma acestor alegeri noul secretar este Eusebiu Tudoroiu, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Prahova.

Deschiderea oficială, precum şi atelierele de lucru s-au desfăşurat la Colegiul Naţional Matei Basarab din Bucureşti. La deschidere au luat parte reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, ministrul Sorin Cîmpeanu şi consilierul Albert Craiu, Șerban Iosifescu, preşedintele Agenţiei Romane de Asigurare a Calităţii Învăţământului Preuniversitar, dar şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, Liliana Teodoriuc, inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, ai Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, ai organizaţiilor studenţeşti, printre care ANOSR, CTR, UNSR şi USR.

Liliana Teodoriuc a afirmat la deschiderea oficială: “Consiliul Elevilor se bucură de tot sprijinul nostru. Ne bucură faptul că, pe lângă şcoală, vă dedicaţi timpul pentru reprezentarea elevilor. Să faceţi aceste zile  un plan de îmbunătăţire, de atac pentru învăţământul naţional.”

Pe de altă parte, reprezentantul Agenţiei Romane de Asigurare a Calităţii Învăţământului Preuniversitar, Șerban Iosifescu, a adăugat importanţa colaborării cu structura reprezentativă a elevilor: “Încercăm să colaborăm pentru a schimba sistemul de învăţământ, pentru ca rezultatele învăţării să vă fie utile. Societatea tinde să se dilueze, şcoala ar trebui să se axeze pe dezvoltarea competenţelor sociale. Fără presiune din partea alegătorilor nu se poate schimba nimic.”

În timp ce Albert Craiu, consilier al ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice a felicitat Consiliul Elevilor şi a afirmat că “ştim cu toţii că voi sunteţi generaţia de mâine şi trebuie să creşteţi frumos […] aveţi toată susţinerea ministerului, aşa cum aţi avut-o până acum, şi sunt sigur că şi a profesorilor”, ministrul Sorin Cîmpeanu a subliniat faptul că “CNE-ul vine să sprijine într-o măsură foarte importantă cei care fac reglementări şi cei care sunt beneficiari. Fiţi o voce puternică şi nu vă lăsaţi intimidaţi în faţa directorilor şcolari sau a miniştrilor. Nu uitaţi că ministerul este un adevărat partener care vă stă la dispoziţie.”

Un alt punct important de pe agenda evenimentului a fost dezbaterea și aprobarea Statutului Consiliului Școlar al Elevilor Junior și a Statutului Alumnilor, documente la care reprezentanții elevilor au lucrat în prima parte a mandatului. În plus, liderii elevilor din România au avut posibilitatea să aducă amendamente la regulamentele interne, precum Regulamentul de Funcționare al CNE.

Cel mai important aspect care a fost considerat în cadrul întâlnirii de la București a fost votarea strategiei de dezvoltare a Consiliului Național al Elevilor, care trasează direcțiile pe care structura reprezentativă a elevilor le va urma în acest mandat. De asemenea, s-a dezbătut  un plan de acțiune pentru implementarea unui set de chestionare la nivel național, oferind posibilitatea elevilor din România să își exprime opinia cu privire la probleme actuale cu care sistemul de învățământ să confruntă, în vederea găsirii celor mai eficiente soluții, se arată într-un comunicat remis PROMPT MEDIA. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.