135368 – 09032015 – Frank-Walter Steinmeier se află în vizită oficială la Bucureşti unde discută cu oficialitățile române despre colaborarea economică între cele două state. Ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită în România are discuții la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta, după ce, anterior, a avut o întrevedere cu preşedintele Klaus Johannis.
Colaborarea economică între cele două state şi probleme de securitate, în contextul evoluţiilor din vecinătatea estică a Uniunii Europene – constituie temele anunţate ale vizitei şefului diplomaţiei germane, notează Radio România Actualităţi.
Tot astăzi, acesta se va deplasa la Sibiu, unde va participa la manifestările prilejuite de împlinirea a 25 de ani de existenţă a Forumului Democrat al Germanilor din România. – PROMPT MEDIA