135366 – 09032015 – Situația membrilor de partid cu probleme în justiție, dar și votul prin corespondență urmează să fie analizate în Biroul Politic al PNL, care se va reuni pe 16 martie, a anunțat prim-vicepreședintele liberal Ludovic Orban, luni, într-o conferință de presă.
„Luni, 16 martie, a fost convocat Biroul Politic al PNL și s-a hotărât ca pe ordinea de zi a Biroului Politic să fie cuprinse următoarele puncte: la primul punct vom adopta propunerea noastră privind votul prin corespondență, subiect la care până astăzi PSD este corigent. (…) La punctul doi propunem modificări ale statutului prin care să se clarifice modul în care se soluționează în partid cazurile colegilor noștri care se află în diferite faze ale procedurii de urmărire penală„, a precizat Orban la finalul ședinței comisiei de unificare a liberalilor, citat de Cotidianul.
Propunerea referitoare la statut vizează în principal ca membrii PNL trimiși în judecată să fie suspendați de drept din funcțiile politice de conducere pe care le dețin, a explicat Orban.
Orban a mai anunțat că la ședința Biroului Politic al PNL propunerea liberalilor pentru funcția de premier, Cătălin Predoiu, va face o prezentare a programului de guvernare. – PROMPT MEDIA