Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Amânare în procesul referendumului: Unii martori şi inculpaţi vor fi reaudiaţi

Bucureşti: Amânare în procesul referendumului: Unii martori şi inculpaţi vor fi reaudiaţi

DISTRIBUIȚI

135698 – 30032015 – Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis acordarea unui nou termen pentru data de 8 aprilie in vederea audierii patru inculpati si doi martori in dosarul „Referendumul”, in care Liviu Dragnea a fost trimis in judecata alaturi de peste 70 de persoane in legatura cu organizarea referendumului pentru demiterea presedintelui in 2012.

La termenul de luni s-a adus in discutie componenta actualului complet, care s-a schimbat pe parcursul procesului, astfel ca s-a cerut reaudierea unor martori si inculpati in fata noului complet de judecata si s-a stabilit data de 8 aprilie pentru acest lucru, potrivit Hotnews.ro.

ICCJ a emis mandat de aducere pentru unul dintre inculpati, respectiv Ilie Dude. De asemenea, instanta a stabilit termen final al procesului data de 22 aprilie.

Liviu Dragnea s-a prezentat luni la sediul ICCJ, unde a declarat ca a venit deoarece a inteles ca este ultimul termen al procesului.

Potrivit DNA, in calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte formatiunea reprezentata de inculpat, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale.

In acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, in care a implicat mai multe persoane asupra carora avea influenta in virtutea functiei pe care o detinea, avand ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

„Ca un prim pas, Liviu Dragnea, in calitate de secretar general al partidului pe care il reprezenta, dar si de coordonator al campaniei electorale, a emis doua adrese, la 12 si 13 iulie 2012, destinate organizatiilor judetene de partid, respectiv presedintilor si directorilor de campanie, dar si primarilor din tara ai acelui partid, adrese prin care, pentru obtinerea participarii la vot a alegatorilor, in proportie de 60%, li se solicita sa ia masuri incriminate de catre Legea nr. 3/2000 (in fapt, promisiuni de foloase materiale in scopul de a determina alegatorii sa voteze) si, de asemenea, sa propuna prefectilor infiintarea de sectii de votare in statiunile turistice, care nu sunt ele insele unitati administrativ-teritoriale”, arata DNA.

In paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul caruia a transmis mesaje, ordine si recomandari legate de stimularea participarii cetatenilor la vot prin mijloace interzise de lege catre coordonatorii judeteni de campanie/primarii/activistii de partid, mai precizeaza DNA. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.