135523 – 25032015 – Sindicatul Transportatorilor din Bucuresti organizeaza, miercuri, de la ora 13.30, o actiune de protest la sediul central al Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB). Principala revendicare este legata de nerespectarea contractului colectiv de munca 2014-2016, negociat cu organizatia sindicala reprezentativa, potrivit unui comunicat al Sindicatului.
Protestatarii mai sunt nemultumiti de conditiile de munca, de lipsa unor strategii privind constructia de tramvaie la Uzina RATB, managementul defectuos cu care RATB se confrunta in ultimii ani si de dificultatile privind mentinerea in deplina siguranta a parcului actual de vehicule.
Salariatii spun ca din cauza acestor nemultumiri ar putea bloca circulatia cu transportul public de suprafata. – PROMPT MEDIA