135001 – 23022015 – Premierul conservator ungar, Viktor Orban, a pierdut în urma unor alegeri parţiale, „super-majoritatea” parlamentară de care a dispus în ultimii patru ani și la adăpostul căreia a adoptat măsuri controversate. Candidatul din circumscripţia Veszprem (vest) sprijinit de opoziţia de stânga a fost ales cu 43% din voturi, contra 34% pentru cel al partidului aflat la putere, Fidesz.
„Super-majoritatea” de două treimi de care Viktor Orban a beneficiat după preluarea puterii în 2010 depindea de un singur parlamentar. Situaţia i-a permis să aducă modificări extrem de controversate Constituţiei ungare.
De asemenea, i-a facilitat adoptarea unor reforme profunde în justiţie, media şi economie care au fost considerate liberticide de opoziţie şi aspru criticate în străinătate.
Reales triumfal în primăvară, Viktor Orban şi partidul său Fidesz au cunoscut ulterior o prăbuşire spectaculoasă a popularităţii, consecinţă în special a atitudinii conciliante a premierului faţă de Rusia preşedintelui Vladimir Putin, precum şi a proiectului, abandonat, de taxare a traficului pe internet şi acuzaţiilor de corupţie care au afectat formaţiunea guvernamentală.
Înfrângerea candidatului puterii la Veszprem, în mod obişnuit un fief conservator, „reprezintă un cartonaş galben arătat guvernului”, a comentat duminică seară noul deputat Zoltan Kesz, citat de agenția franceză, preluată de Agerpres.
Viktor Orban a căutat dinainte să limiteze miza alegerilor parţiale, afirmând că nu are în vedere niciun proiect legislativ care să impună o „super-majoritate”.
Pentru analistul Csaba Toth însă, chestionat sâmbătă de AFP, o înfrângere a Fidesz în parţialele de la Veszprem ar putea avea ca efect „să sublinieze recenta scădere a partidului în sondaje” şi ar fi, prin urmare, „importantă pe plan simbolic”.
Rezultatul de la Veszprem este „înfrângerea Fidesz„, a considerat, de asemenea, Gabor Torok, un analist care a reacţionat la cald la postul de televiziune ATV. – PROMPT MEDIA