135143 – 27022015 – Procurorii DNA din Timișoara au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Gheorghe Popescu, fost inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș, pentru primire de foloase necuvenite.
Potrivit unui comunicat al DNA, la începutul anului 2012, Gheorghe Popescu, în calitate de inspector șef al IPJ Timiș, după ce a aprobat raportul de mutare al unui subordonat de la o secție de poliție în cadrul unei alte structuri aflată în subordinea sa, a pretins de la acesta un televizor cu plasmă pentru că i-a aprobat transferul.
Astfel, la data de 9 martie 2012, polițistul a achiziționat un televizor, la prețul de 999,90 lei, pe care în aceeași zi l-a schimbat cu un altul care avea o diagonală mai mare, în valoare de 1. 699,90 lei, urmare a faptului că Gheorghe Popescu era nemulțumit de dimensiunile și caracteristicile tehnice ale aparatului electronic respectiv.
La data de 28 ianuarie 2015, televizorul pretins şi primit de Gheorghe Popescu a fost ridicat de la domiciliul său, în urma unei percheziții domiciliare.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă de procurori. – PROMPT MEDIA