Primarul orașului Lupeni, Cornel Resmeriță, a fost adus luni după-amiază la DNA, de anchetatori, după ce locuința i-a fost percheziții, în dosarul „Gala Bute”. Resmeriță a ajuns la Directiei Nationale Anticorupție (DNA) în jurul orei 17.30, fiind însoțit de anchetatori, care l-au ridicat de acasă. Potrivit unor surse, Cornel Resmeriță ar fi furnizat informații prețioase anchetatorilor.
Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, este suspectat că în 2011 a dirijat către două firme o parte din banii primiţi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus de Elena Udrea, pentru un contract de achiziţie publică atribuit cu încălcarea dispoziţiilor legale, potrivit unor surse judiciare. Valoarea contractului, care viza realizarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a staţiunii turistice Straja, ar fi fost supraevaluată, iar plata s-ar fi realizat în baza unor înscrisuri falsificate, cu ajutorul unei finanţări alocate de către MDRT în regim de urgenţă.
MDRT ar fi alocat pentru respectivul contract, semnat de primarul Cornel Resmeriţă şi de directorul general al societăţii Termogaz Company SA, Miron Lupulescu, 12 milioane de lei. Banii au fost transferaţi de Primăria Lupeni după doar o săptămână, pe 21 decembrie 2011, în conturile firmei Termogaz.
Ulterior, Termogaz Company SA a transferat banii din contul de trezorerie în conturile curente, iar pe 28 şi 29 decembrie 2011 a realizat două plăţi, în valoare totală de 3 milioane de lei, către societatea Europlus Computers SRL, administrată de Rudel Obreja.
Pentru a justifica plăţile între cele două firme s-a încheiat, conform surselor, un contract de publicitate având ca obiect prestarea de servicii cu ocazia galelor de box ce urmau să fie organizate de Rudel Obreja. – PROMPT MEDIA