Acasă Externe Agenda Europeana Strasbourg: Peste 20 de milioane de oameni din Irak şi Siria au...

Strasbourg: Peste 20 de milioane de oameni din Irak şi Siria au nevoie urgentă de asistenţă umanitară

DISTRIBUIȚI

134760 – 12022015Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru s-a adresat plenului Parlamentului European reunit la Strasbourg, pentru elaborarea unor strategii în vederea combaterii crizei umanitare din Siria şi Irak în contextul Statului Islamic (Daesh). 

Declaraţiile eurodeputatului român au fost făcute miercuri, în prezenţa Comisarului European pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Christos Stylianides şi în contextul adoptării unei rezoluţii a Parlamentului European pe acest subiect.

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Este adevărat, astăzi suntem confruntaţi cu cea mai mare criză umanitară din era contemporană. Niciodată, la o asemenea scară, atât de multe milioane de oameni n-au fost supuşi violenţelor, pe o perioadă atât de lungă de timp şi cu consecinţe greu de evaluat. În Siria, după violenţele lui al-Assad îndreptate împotriva propriului popor, au urmat violenţele Daeshului asupra unei populaţii care a fost obligată să-şi părăsească locuinţele şi să trăiască în condiţii de refugiaţi. În Irak, milioane de oameni au fost confruntaţi cu consecinţele războiului. Numai în acest an, peste 1.8 milioane s-au confruntat cu efectele intervenţiilor Daesh. Dar, trebuie să recunoaştem, acolo sunt şi greşelile noastre, ale occidentului, în modul în care am abordat strategic sau am eşuat să abordăm strategic această regiune, măcar din prisma intereselor noastre.”

Rezoluţia Parlamentului European atrage atenţia că în Siria, criza violentă a condus la o catastrofă umanitară de o dimensiune fără precedent în istoria recentă, cu uciderea a peste 200 000 de persoane, majoritatea civili şi strămutarea internă a peste 7.6 milioane de persoane, peste 12.2 milioane de sirieni având nevoie disperată de asistenţă în interiorul Siriei. De asemenea, în Irak, peste 5.2 milioane de persoane au nevoie urgentă de asistenţă umanitară şi peste 2.1 milioane de irakieni au fost strămutaţi în interiorul ţării.

„În faţa atâtor tragedii, cuvintele noastre nu pot ajuta foarte mult, dar pot sprijini Comisia Europeană şi comunitatea internaţională să facă trei lucruri care mi se par esenţiale: 1. O strategie de stabilizare a regiunii în care actorii locali şi regionali sunt vitali. Aici trebuie să ne gândim dincolo de prejudecăţi şi de clişee că actorii locali şi regionali sunt esenţiali în stabilizare. 2. O strategie urgentă pentru a face faţă nevoilor disperate ale populaţiei refugiate. 3. O strategie pentru evoluţia post-conflict a acestei zone care riscă să devină un adevărat deşert umanitar”, a declarat Victor Boştinaru. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.