134724 – 11022015 – Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a atras atenţia că întâlnirea de astăzi, de la Minsk, este ultima şansă de pace în conflictul din Ucraina. De asemenea, eurodeputatul român a salutat eforturile negociatorilor şi a făcut apel la coordonare în luarea deciziilor.
Declaraţiile eurodeputatului au fost făcute într-o dezbatere în plenul Parlamentului European, reunit marţi la Strasbourg, în prezenţa Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă al Uniunii Europene, Federica Mogherini.
Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „În acest for suntem de acord că întâlnirea de la Minsk este ultima şansă de pace. Acordul de anul trecut de la Minsk a eşuat. Dar cine este responsabil pentru acest eşec? Oare Europa, cum pretinde Vladimir Putin? Ucraina cheltuie într-o singură zi între 5 şi 7 milioane de euro pentru un război impus de Rusia, în condiţiile în care Ucraina a pierdut deja o parte din teritoriu. Nu, Rusia este de vină prin sprijinul dat separatiştilor. Nu pot decât să salut eforturile făcute de Merkel, Hollande şi de Înaltul Reprezentant Federica Mogherini, însă, sper ca Uniunea Europeană să rămână unită şi coordonată cu Statele Unite. În faţa Rusiei lui Putin care vorbeşte despre pace, dar practică războiul, noi salutăm decizia luată de NATO de a folosi forţa de reacţie rapidă în statele din Centrul şi Estul Europei, pentru că aceasta este singura măsură concretă luată recent pentru a ne proteja de neo-imperialismul rusesc.”
Liderii Franţei, Germaniei, Rusiei şi Ucrainei se vor întâlni astăzi la un summit asupra crizei din Ucraina, în capitala Belarusului, Minsk. – PROMPT MEDIA