135029 – 24022015 – În cadrul unei vizite parlamentare la Madrid, o delegaţie a Comisiei pentru comunităţile de români de pretutindeni a avut luni o întâlnire de lucru cu Ion Vîlcu, ambasadorul României în Spania. Discuţiile au vizat teme de mare interes pentru comunitatea românilor care locuiesc în Spania şi nu numai.
„În calitate de şef al delegaţiei parlamentare, i-am solicitat oficial excelenţei sale ambasadorul Ion Vîlcu să sprijine, prin acţiuni diplomatice, armonizarea legislaţiei spaniole în sensul în care românii care au dobândit cetăţenia spaniolă să-şi poată păstra şi cetăţenia română. În prezent, legea spaniolă nu permite acest lucru, iar mulţi conaţionali de-ai noştri îşi doresc foarte mult păstrarea cetăţeniei cu care s-au născut. În altă ordine de idei, au existat discuţii consistente privind adoptarea metodologiei de alegere a delegaţilor la prima ediţie a Congresului Românilor de Pretutindeni din acest an”, a declarat deputatul PNL Mircea Dolha, şeful delegaţiei parlamentare a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.
În cadrul întâlnirii avute la sediul Ambasadei României la Madrid, deputaţii români au cerut reprezentanţilor diplomatici sprijinul pentru iniţierea unui proiect legislativ privind statutul românilor de pretutindeni.
„Cu o vastă experienţă în acest domeniu, Regatul Spaniei este un model pentru modul în care sunt reprezentate şi apărate interesele cetăţenilor spanioli din afara graniţelor. Am apreciat cu toţii că un studiu al legislaţiei spaniole în vigoare şi chiar preluarea unor măsuri de protecţie a cetăţenilor din Diaspora vor fi foarte benefice şi utile în demersurile ţării noastre de a implementa legi coerente şi benefice pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării”, a mai spus Mircea Dolha, vicepreşedinte al Comisiei de resort din Camera Deputaţilor.
Delegaţia parlamentară aflată zilele acestea la Madrid este formată din deputatul Mircea Dolha – şeful delegaţiei şi vicepreşedinte al Comisiei, Mihai Deaconu (PP-DD) – membru, Aurelian Mihai (PNL) – membru şi Eugen Tomac (neafiliat).
Marţi, parlamentarii români se vor deplasa la sediul Guvernului Comunităţii Madrid, loc unde, începând cu ora 11.30, este programată o întâlnire cu Gonzalo Ortiz Lazaro, director general pentru imigraţie în cadrul Guvernului Comunităţii Madrid.
Va urma, de la ora 13.00, la sediul Congresului Deputaţilor, o întrevedere cu Joe Eugenio Azpiroz Villar, preşedintele Comisiei pentru muncă şi securitate socială din Congresul Deputaţilor, însoţit de membri ai Comisiei.
Programul vizitei parlamentare se va încheia marţi, 24 februarie, cu o întâlnire cu Timotei Lauran, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Spania şi Portugalia, urmând ca, a doua zi, miercuri, 25 februarie, delegaţia să se întoarcă în România. – PROMPT MEDIA