Acasă Economie MĂGURELE SCIENCE PARK TREBUIE SĂ SE LEGE DE ”REALITATEA NOASTRĂ, CEA DE...

MĂGURELE SCIENCE PARK TREBUIE SĂ SE LEGE DE ”REALITATEA NOASTRĂ, CEA DE TOATE ZILELE”

DISTRIBUIȚI

Măgurele Science ParkConsiliul Judeţean Ilfov a anunțat lansarea proiectului ”Parcul Ştiinţific şi Tehnologic – Măgurele Science Park”, eveniment care s-a desfășurat la Hotelul Howard Johnson Grand Plaza. Cu sprijinul Ministerului Educației și Ministerului Energiei, inițiatorii  – Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local Măgurele, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară, Horia Hulubei (IFIN-HH), Măgurele High Tech Cluster (MHTC) și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară București – Ilfov – ADIBI – urmăresc sprijinirea și stimularea mediului antreprenorial de a se alătura unei platforme socio-economice, la sud de București, astfel încât ”minunea de la Măgurele” să se lege de ”realitatea noastră, cea de toate zilele”, cu alte cuvinte, ceea ce se descoperă și se inovează pe Platforma de la Măgurele să își găsească mai rapid drum către mediul economic și social, românesc, și nu numai.

 Realizarea MSP – Măgurele Science Park va fi asumată de un consorțiu care concentrează, pentru prima dată, autorități locale, regionale și guvernamentale, împreună cu institutele de CDI de pe Platforma Măgurele și IMM-uri, incluse într-o asociație deschisă de tip cluster inovativ, interesate în exploatarea potențialului de afaceri, de transfer de cunostințe și tehnologii, pe care îl oferă comunitatea de cercetare și academică, de la Măgurele și proiectul ELI-NP, în curs de implementare.

”Ține doar de noi, de toți cei implicați în acest proiect, adică de institute, de Consiliul Județean, de consiliul local, de mediul de afaceri, de guvern, ca acest cluster să fie un mare success”, a ținut să sublinieze, încă de la început, președintele CJ Ilfov, Marian Petrache, adăugând că pentru realizarea proiectului se mizează pe finanțările europene.

Aflat la originea acestui proiect, Consiliul Județean Ilfov propune, conform Strategiei de dezvoltare a județului Ilfov “ Orizont 2020”, atât sprijinirea mediului antreprenorial în zonele urbane și rurale ale județului, cât și susținerea unui cadru atractiv internațional în cercetare, dezvoltare și inovare localizat în județul Ilfov.

 Comunitatea științifică internațională, atentă la ce se întâmplă la Măgurele

CJ Ilfov și Primăria Măgurele sprijnă inițiativa formării MSP (Măgurele Science Park) prin participarea cu terenul aferent și reducerea taxelor, conform legii.

Vizibilitatea internă, dar mai ales cea externă, din mediile științifice și academice, fac ca proiectele dezvoltate în jurul Centrului de Cercetare de la Măgurele să devină atractive, a subliniat profesorul Nicolae Zamfir, coordonatorul Centrul de Cercetare ELI-NP.

Acesta nu a ezitat să vorbească și despre zvonurile care creează un adevărat bruiaj mediatic în jurul proiectului, dar cu toate acestea comunitatea științifică internațională rămâne atentă la ceea ce se întâmplă la Măgurele.

Cu impact asupra cercetării științifice, asupra educației, Laserul de la Măgurele are și un puternic impact asupra vieții economice, prof. Zamfir constatând că în această direcție s-au făcut pașii cei mai rapizi.

Andrei Gerea, ministrul Energiei, a vorbit despre importanța parteneriatelor public-privat, subliniind avantajele pe care cercetarea desfășurată la Măgurele le poate aduce mediului de afaceri românesc, prin inovare, arătând în același timp că proiectele de o asemenea anvergură presupun o asumare dincolo de limitele unui mandat administrativ. ”Ca minister suntem foarte interesați și dorim să beneficiem cât mai mult de rezultatele activității de cercetare”, a spus Gerea, exemplificând cu aplicarea rezultatelor de cercetare pentru creșterea randamentului la centralele pe bază de cărbune, insuficient exploatată, dar care poate crea un mare avantaj sistemului energetic national, prin înjumătățirea consumurilor și creșterea competitivității acestuia, vîzând în aceste inovații salvarea combinatelor energetice Oltenia și Hunedoara. Ministrul a criticat insuficienta promovare a rezultatelor cercetătorilor români, care pot îmbunătăți semnificativ nu numai confortul cotidian, dar pot modifica major abordările viitoare, în condițiile în care orizontul de timp în care  rezultatele cercetării românești pot fi aplicate este mai redus comparativ cu ceea ce se întâmplă în plan international.

Gerea a amintit despre proiectul noului Cod Fiscal aflat în dezbatere publică, care, în opinia sa, va crea un cadru mai prietenos mediului de afaceri.

Înființarea și autorizarea propriu-zise ale MSP sunt programate pentru luna iunie a acestui an, în prezent Consiliul Județean Ilfov fiind în negocieri cu Ministerul Apărării Naționale pentru obținerea unui teren aflat în imediata vecinătate a institutului, unde se intenționează amplasarea infrastructurii pentru acest parc tehnologic.

Cei 60 de cercetători români și străini angajați ai ELI-NP definitivează propunerile de experimente care vor fi făcute la Măgurele, folosind cel mai puternic laser din lume. Nicolae Zamfir, directorul proiectului și al Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară, spune că propunerile cercetătorilor vor fi evaluate de oameni de știință din străinătate, iar ”board-ul științific va aproba experimentele în luna iunie”. Singura componentă aflată în întârziere este construcția clădirii de la Măgurele, de care se ocupa constructorul Strabag, clădire care conform calendarului aprobat de Comisia Europeană trebuie sa fie terminată la finalul lui 2015.

După cum se știe, președintele Klaus Iohannis a vizitat, la 19 februarie, Centrul de Cercetare ELI-NP (Infrastructura Luminii Extreme – Fizică Nucleară), evenimentul fiind legat de impementarea proiectului, finalizarea unei etape a acestuia fiind doar o coincidență.

La începutul anului 2016 va începe montarea echipamentelor majore și a Sistemului Gamma. Acestea din urmă sunt în termene, s-au făcut primele livrări, primii laseri de pompaj au fost livrați. Așa cum este trecut în contract, toate componentele rămân la producător, la cei care le testează în ansamblu și urmează să le livreze la începutul lui 2016. Întregul proiect are data de finalizare 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.