134525 – 04022015 – Procurorii DIICOT din Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi Vrancea au efectuat miercuri 15 percheziţii domiciliare în judeţele Galaţi şi Sibiu, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări formată din zece persoane, specializată în trafic de persoane şi trafic de minori.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând din ianuarie 2013, membrii grupării au recrutat câteva zeci de persoane de sex feminin (inclusiv minore în vârstă 15 ani) în scopul practicării prostituţiei în municipiile Galaţi şi Sibiu.
Pentru recrutarea tinerelor pretabile a fi exploatate sexual (de regulă provenite din mediul rural, din familii dezorganizate, cu o situaţie materială precară sau cu un grad redus de educaţie), membrii grupării au colaborat cu diverşi racolatori şi au recurs la postarea de anunţuri de angajare pentru o aşa-zisă activitate de masaj erotic în diverse publicaţii din presa scrisă precum şi pe site – uri de profil. Din prostituarea victimelor, membrii grupării obţineau peste 3.000 de lei zilnic. Suspecţii au fost conduşi pentru audieri la sediul DIICOT Galaţi. – PROMPT MEDIA